BANCI | Noutati BNR

Sondaj de conjunctura BNR, decembrie 2013: perspectivă în general pesimistă în industrie şi construcţii, parţial atribuită factorilor sezonieri

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-12-21 12:07

Potrivit sondajului de conjunctură realizat de BNR, ultima lună a acestui an va consemna o posibilă înrăutăţire a principalilor indicatori economici aferenţi celor două sectoare economice analizate; ajustarea seriilor de solduri conjuncturale (1) relevă însă faptul că aceste evoluţii încorporează influenţe sezoniere consistente.

Volumul producţiei industriale îşi va întrerupe creşterea, contracţia – sugerată de coborârea sub zero a soldului opiniilor (-16 la sută) – datorându-se, în bună măsură, numărului mai scăzut al zilelor lucrătoare din ultima lună a anului; concluzia este confirmată de valoarea pozitivă (deşi inferioară lunii precedente) a soldului conjunctural ajustat.

Estimări nefavorabile au fost formulate şi în ceea ce priveşte portofoliul total al comenzilor din industrie, în principal ca urmare a reducerii cererii pentru export, soldurile neajustate ale opiniilor coborând semnificativ sub zero (până la -22 la sută, respectiv -31 la sută).

Pe serie ajustată, volumul total al comenzilor se va plasa la un nivel similar celui din noiembrie, însă cererea externă îşi va restrânge dimensiunea.

Pentru construcţii, ambele serii ale soldurilor conjuncturale relevă accentuarea pesimismului operatorilor în privinţa volumului producţiei (înrăutăţire de circa 6 ori a soldului negativ pe serie brută; schimbare de semn a soldului conjunctural ajustat).

O scădere este anticipată şi la nivelul comenzilor, cauza determinantă constituind-o însă înrăutăţirea condiţiilor climaterice.

Stocurile de produse finite industriale vor consemna o inversare de mică amplitudine a traiectoriei, sugerată de o uşoară coborâre în domeniul negativ a soldului conjunctural aferent ambelor serii.

În construcţii, acest indicator îşi va accentua scăderea. Disponibilul de materii prime se va situa la cote normale în opinia majorităţii respondenţilor din cele două sectoare economice, dar nu este exclusă înregistrarea unui deficit în construcţii.

Cererea insuficientă continuă să exercite o influenţă restrictivă asupra activităţii din industrie şi construcţii, acest factor fiind invocat în proporţie de circa 53 la sută şi respectiv de 55 la sută.

Blocajul financiar afecteaza jumatate dintre firmele de constructii si doar 9% dintre firmele din  industrie

Blocajul financiar este resimţit de aproape jumătate din numărul total al respondenţilor din construcţii şi de circa 9 la sută din cel al operatorilor industriali.

Influenţe negative, de amplitudine relativ scăzută, vor exercita ratele înalte ale dobânzilor bancare, evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale şi dificultăţile întâmpinate în procurarea materiilor prime.

În ambele sectoare se întrevăd noi ajustări ale dimensiunii personalului, însă în industrie acest proces îşi va atenua intensitatea, având în vedere reducerea la jumătate a soldului conjunctural negativ.

Preţurile de producţie nu vor consemna modificări faţă de noiembrie, având în vedere ponderea ridicată a opiniilor de acest tip (95 la sută în industrie şi 97 la sută în construcţii) şi nivelul aproape nul al soldurilor conjuncturale corespunzătoare.

O traiectorie similară este relevată şi de seriile ajustate aferente soldurilor conjuncturale pentru aceste sectoare.

Industria va consemna probabil o întrerupere a acumulărilor de capital, evoluţie atribuită, în bună măsură, factorilor sezonieri. Pentru construcţii se anticipează o intensificare a declinului investiţiilor.

Rata profitabilităţii este posibil să se deterioreze atât în industrie, cât şi în construcţii.

(1) Soldul conjunctural exprimă tendinţa indicatorului şi se calculează ca diferenţă între ponderea opiniilor favorabile şi cea a opiniilor nefavorabile. În absenţa unei menţiuni explicite, analiza are la bază seriile de solduri conjuncturale neajustate.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Educatie financiara pentru profesori, sustinuta de BNR, ME, ARB, IBR si FGDB

Banca Națională a României (BNR), Ministerul Educației (ME), Asociația Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat, în perioada iulie - august 2024, un număr de 24 de ateliere de educație economică și financiară la care au participat peste 600 de cadre didactice din învățământul preuniversitar în 17 orașe la nivel național, conform unui comunicat de presa, in care se adauga: Proiectul s-a adresat profesorilor din ciclurile gimnazial și liceal în calitatea lor de formatori și transmițători de mesaje educaționale pentru elevi. Lectorii au transmis informații relevante privind rolul și funcționarea sistemului bancar și ale detalii

BNR scade dobanda la 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 07.08.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 august 2024, a hotărât următoarele: - reducerea ratei detalii

BNR explica de ce a scazut dobanda la 6,75%

Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 5 iulie 2024 Data publicării: 17 iulie 2024 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României prezenți la detalii

BNR reduce dobanda la 6,75%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 05.07.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 5 iulie 2024, a hotărât următoarele: - scăderea ratei detalii

 



 

Ultimele Comentarii