BANCI | Ultima Ora

SIE a informat BNR despre atacurile speculative asupra leului in octombrie 2008

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-05-01 15:44

Atacuri din exterior asupra monedei naţionale au avut loc şi în România, in toamna lui 2008, pe fondul unor tranzacţii prin care 'speculatorii au atacat şi alte monede naţionale', a declarat, duminică, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, într-o dezbatere televizată.

Şeful SIE a spus că instituţia pe care o conduce acordă atenţie şi fenomenelor economice internaţionale cu impact asupra situaţiei interne din România, cum ar fi previziuni monetare, variaţii de bursă, diferite tipuri de contracte, formarea sau dezmembrarea unor monopoluri.

Cu privire la aceste atacuri, Răzvan Ungureanu a precizat, fără a menţiona data când au avut loc, că SIE a avut o colaborare cu Banca Naţională, însă a precizat că a fost vorba de operaţiuni comerciale legale ale speculatorilor.

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, declara, pe 20 aprilie, că anunţul din toamna lui 2008 privind nerealizarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, declaraţiile politice, stoparea reducerilor de personal au reprezentat cauze principale ale atacului speculativ asupra leului din octombrie 2008.

'Atacul s-a dat pentru că speculatorii s-au aşteptat ca România, în octombrie 2008, să facă optimizarea internă, respectiv reducerile de personal şi alte corecţii, dependent de optimizarea externă, deci de cursul de schimb. Speculatorii au reacţionat la anunţul politic privind neîncheierea unui acord cu FMI, stoparea reducerilor de personal. Ei au simţit că vine criza şi au mizat pe faptul că BNR va permite o fluctuaţie', explica Lucian Croitoru, autor al unui studiu cu tema 'Lichiditatea, atacul speculativ din octombrie 2008 şi reputaţia Băncii Centrale'.

Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD, a apreciat, pe de altă parte, că şi anunţul privind majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor "a fost unul din elementele principale ale declanşării atacului speculativ".

La acel moment, toate cele trei criterii definitorii ale unui atac speculativ erau îndeplinite, respectiv deprecierea cursului timp de patru zile consecutiv, cu un procent pe zi, creşterea vânzărilor nete, de 3,6 la sută din rezervele valutare ale BNR şi volatilitatea mare a ratei dobânzii, cu trei deviaţii sub standard, în 14 zile.

'Speculatorii au mizat şi pe faptul că BNR va utiliza cursul aşa cum s-a întâmplat în anii 90, când el a fost folosit ca subvenţie implicită pentru exporturi şi importuri. Având această reputaţie, BNR a atras atacul, iar alături de declaraţiile politice, aceştia erau convinşi ca este momentul unui atac'', explica Lucian Croitoru.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii