ECONOMIE | Stiri economice

România - al cincilea deficit comercial din UE, după primele cinci luni ale anului

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-07-25 09:45

România a ocupat poziția a cincea din UE în ce privește deficitul comercial pe primele cinci luni din 2023, potrivit datelor publicate de Eurostat.

În contextul în care creșterea exporturilor (+7%) a fost mai mare decât cea a importurilor (+2%), minusul din schimburile externe a dus la un rezultat mai bun față de aceeași lună anului anterior (reducere cu 1,7 miliarde euro sau -13%).

Primele trei state din fostul bloc estic poziționate pe plus în schimburile externe au fost Cehia (+10,1 miliarde euro), Polonia (+5,4 miliarde euro, cu cea mai mare îmbunătățire, de +13,4 miliarde euro) și Slovacia (+1,6 miliarde euro după -1,8 miliarde euro în intervalul ianuarie - mai al anului trecut).

Ungaria a reușit să treacă și ea pe plus (+0,7 miliarde euro, de la -3,3 miliarde euro anterior), în timp ce Bulgaria a rămas în domeniul negativ (-2 miliarde euro, de la -2,4 miliarde euro pe primele cinci luni din 2022). Intrată recent în Eurozonă Croația a avut o performanță relativ slabă (-7 miliarde euro, similară cu cea de dinaintea accesului).

România a păstrat ultima poziție în regiune, la care era deja„abonată”. Observație importantă, îmbunătățirea soldului cronic negativ poate părea bună dar a fost palidă prin comparație cu cea a Poloniei (mai precis, cam de vreo opt ori mai mică), țara cu economia cea mai apropiată ca structură și dimensiune.

Totdată, în structură se poate observa că România a avut o performanță ceva mai redusă (alături de Polonia) în ce privește ritmul de creștere al exporturilor (+7%). Semnificativ sub Cehia, Ungaria și Slovacia (toate cu +10%), dar mult mai bine decât stagnarea din Bulgaria, altminteri singura țară din regiune pe minus pe segmentul intracomunitar.

Principalii parteneri - Germania și-a majorat substanțial excedentul iar Italia a trecut pe plus

Dintre principalii parteneri ai țării noastre în comerțul internațional, care sunt și cele mai mari economii ale Zonei Euro, Germania și-a majorat substanțial excedentul comercial tradițional (cu aproape 43 miliarde euro, până la 76,7 miliarde euro) iar Italia a trecut de pe minus pe plus (+10,6 miliarde euro, de la -12,5 miliarde euro în aceeași perioadă a anului trecut). Al treilea mare partener economic al țării noastre, Franța, și-a ameliorat deficitul comercial, de la -74 miliarde euro, la -61,3 miliarde euro (cel mai mare deficit comercial din UE) .

Pe ansamblul Uniunii, deficitul comercial din primele cinci luni ale anului s-a restrâns cu cinci șesimi (de la -166,4 miliarde euro până la -28,5 miliarde euro). Rezultatele au confirmat trendul pozitiv iar schimburile intracomunitare au avansat cu circa 3%, până la 1.761 miliarde euro. Eurozona a avut un rezultat mult mai bun decât anul trecut (de la -124,7 miliarde euro pe primele cinci luni din 2022 la doar -17,6 miliarde euro în aceeași perioadă din 2023 și, de reținut, numai -0,4 miliarde euro în mai).

Una peste alta, România a continuat să înregistreze un deficit important în context regional. Din perspectivă europeană, valoarea consemnată a fost mai mică decât în cazul Spaniei (-14,8 milioane euro) sau Greciei (-12,3 milioane euro) și de puțin peste cea înregistrată de Portugalia (-11,3 miliarde euro). Țări cu anumite probleme de stabilitate macroeconomică.

Astfel, deși cu un avans al PIB rezonabil (2,4% brut T1 2023 la T1 2022, conform datelor la zi), România se confruntă cu un dezechilibru extern care rămâne îngrijorător, mai ales pe fondul diminuării semnificative a producției industriale (-4,7% după 5 luni). Ceea ce face puțin probabilă o echilibrare mai consistentă a schimburilor externe.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului

Exporturile României au fost în iulie 2024 de 8,32 miliarde euro (+8,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au ajuns la valoarea-record de 11,27 miliarde euro (+13,4%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, detalii

Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele șapte luni ale anului a fost de 71 miliarde de lei (-4,02% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate

România s-a situat în anul 2023 pe ultimul loc între statele membre UE (și) la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare (R&D), potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un cuantum de doar 21,2 €/loc., am fost devansați net detalii

România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE

România a înregistrat anul trecut cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o medie de doar 32,2 ani, ne-am poziționat sub Italia (32,8 ani), Croația (34 ani), Grecia (34,2 ani) și detalii

 



 

Ultimele Comentarii