ECONOMIE | Stiri economice

România, pe primul loc în UE la inflația anuală in ianuarie 2024

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-02-23 07:19

România a urcat în ianuarie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat.

Pe contrasens cu tendința generală, avansul prețurilor a ajuns la 7,3%, față de 7% în luna anterioară și ne-a poziționat semnificativ peste Estonia (5%), Croația (4,8%), Polonia (4,5%), Slovacia (4,4%), Austria (4,3%) și Bulgaria (4%). 

Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul UE, inflația anuală pe ianuarie 2024 a fost de 3,1%, o revenire la valoarea noiembrie 2023 după o creștere conjuncturală până la 3,4% pe finalul anului trecut.

Rezultatul este cu mult mai bun decât nivelul de 10% consemnat în urmă cu 12 luni. Zona Euro a înregistrat o scădere marginală (2,8%, față de 2,9% anterior).

În 15 state indicele anual al prețurilor a scăzut iar în alte 12 state a crescut, cu observația că țara noastră s-a plasat pe podiumul scumpirilor în prima lună a anului curent, cu un nivel de 1,1%, după Cehia (1,8%) și Estonia (1,3%). La polul opus, prețurile au scăzut în Irlanda (-1,4%), Italia (-1,1%), Grecia (-0,9%) și Belgia (-0,7%).

De reținut scăderea rapidă a inflației lunare în Ungaria, care în pofida unei valori de 0,7% în ianuarie 2024, a coborât (și prin efect de bază) de la 26,2% în urmă cu un an până la 3,7%, reducerea din ultimele două luni fiind de patru puncte procentuale.

Tot efectul de bază explică paradoxul cehesc, o scădere de 7,6% în decembrie 2023 până la doar 2,7%, deși țara respectivă a fost lider în UE la inflație în prima lună din 2024.

Astfel, după ce frânase de la 6,4% la doar 2,3%, în intervalul septembrie – noiembrie și a revenit la 3,8% la finalul anului trecut, Germania a ajuns exact la media UE.

În schimb, Italia și-a oprit coborârea de la 6,7% la mijlocul anului până la doar 0,5% în decembrie 2023 și a consemnat unnivel de 0,9%, în pofida poziției secunde în topul ieftinirilor. Cealaltă mare economie a UE, Franța, a rămas peste media europeană, cu un rezultat de 3,4%.

Importanța acestor evoluții de început de an rezidă în faptul că cele mai mari state ale Uniunii sunt și principalele noastre partenere în comerțul exterior iar efectele manifestate acolo asupra creșterii prețurilor se transmit către economia României pe lanțurile de producție și prin schimburile comerciale.

 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  inflatia  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului

Exporturile României au fost în iulie 2024 de 8,32 miliarde euro (+8,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au ajuns la valoarea-record de 11,27 miliarde euro (+13,4%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, detalii

Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele șapte luni ale anului a fost de 71 miliarde de lei (-4,02% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate

România s-a situat în anul 2023 pe ultimul loc între statele membre UE (și) la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare (R&D), potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un cuantum de doar 21,2 €/loc., am fost devansați net detalii

România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE

România a înregistrat anul trecut cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o medie de doar 32,2 ani, ne-am poziționat sub Italia (32,8 ani), Croația (34 ani), Grecia (34,2 ani) și detalii

 



 

Ultimele Comentarii