BANCI | Ultima Ora

Protectia Consumatorilor Cluj cere suspendarea activitatii de creditare a Volksbank

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-11-16 18:13

Banca Volksbank a fost amendată cu 100.000 de lei de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, care au şi propus autorităţilor superioare suspendarea la nivel naţional a activităţii de creditare a băncii.

Şeful CJPC, Mircea Radu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că amenda a fost aplicată pentru perceperea necorespunzătoare a comisionului de risc şi că acţiunea de control a fost demarată după ce s-au primit la sediul instituţiei 500 de reclamaţii din partea clienţilor.

'Am propus preşedintelui ANPC suspendarea activităţii de creditare a băncii, iar sancţiunile au fost aplicate după ce am primit sute de reclamaţii din partea clienţilor, pentru că banca nu a luat măsurile care se impun în vederea reglementării situaţiei legate de introducerea comisionului de risc în comisionul de administrare. Decizia de suspendare a activităţii de creditare va fi la nivel naţional şi sperăm ca preşedintele ANPC să ia o decizie cât mai repede', a spus Mircea Radu.

Acesta a explicat că banca a mai fost amendată şi luna trecută, cu aceeaşi sumă, pentru aceeaşi neregulă şi că Volksbank a fost singura instituţie bancară din Cluj cu care nu s-a putut colabora în rezolvarea problemei legate de comisionul de risc, a cărei percepere a devenit ilegală, potrivit Ordonanţei nr. 50/ 2010.

CJPC a verificat în ultimele săptămâni 22 de bănci prezente în Cluj pentru a verifica dacă acestea percep comision de risc.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii