www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ciprul va cere un ajutor financiar extern de 11 miliarde de euro pentru recapitalizarea bancilor si plata datoriilor

Autor: Bancherul.ro
2012-10-05 08:57
Guvernul Ciprului va încerca să obţină un pachet de asistenţă financiară de 11 miliarde euro, adică 62% din PIB-ul ţării, pentru recapitalizarea băncilor şi plata datoriilor, potrivit unor surse anonime citate de Bloomberg.

Acestea spun că ministrul cipriot de finanţe, Vassos Shiarly, estimează că băncile din ţară au nevoie de capital suplimentar de 5 miliarde euro, după ce au pierdut 4 miliarde euro în urma restructurării datoriei Greciei. Totodată, guvernul Ciprului are nevoie de 6 miliarde euro pentru rambursarea datoriilor şi reducerea deficitului până în 2015.
Un purtător de cuvânt al guvernului de la Nicosia a refuzat să comenteze informaţiile publicate de Bloomberg.

La data de 25 iunie, Cipru a devenit a cincea ţară din zona euro care a solicitat sprijin financiar extern, însă nu a fost specificată nicio sumă în acest sens. Pachetul va fi destinat atât sectorului public, cât şi sistemului bancar.

Cipru a cerut şi un împrumut de 5 miliarde de la Rusia. Igor Şuvalov, prim-vicepremierul Rusiei, a declarat, în 8 septembrie, că autorităţile de la Moscova ar putea lua o decizie în acest sens în decurs de o lună. Rusia i-a mai acordat Ciprului un împrumut de 2,5 miliarde de euro la finele lui 2011.

Unii analişti apreciază că Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană vor acorda Nicosiei un ajutor financiar de 10 miliarde euro. Reprezentanţii creditorilor internaţionali cer Ciprului reducerea salariilor şi pensiilor, reformarea sistemului de pensii şi privatizări.