Cumparaturi in rate fara dobanda cu CardAvantaj in 20 de magazine EuroGSM |
Autor: Bancherul.ro 2012-10-01 16:19 |
|
Detinatorii de carduri de credit CardAvantaj, emise de Credit Europe Bank, pot plati in rate fara dobanda in cadrul magazinelor EuroGSM, anunta banca intr-un comunicat.
Astfel, orice deţinător de CardAvantaj care va achiziţiona produse în valoare de minim 100 de RON din oricare dintre cele 20 de locaţii EuroGSM incluse pentru început în aceasta colaborare vor putea beneficia de rate fără dobândă. Pentru achiziţiile mai mici de 100 de RON CardAvantaj va avea funcţionalitatea unui card de credit tradiţional.
“În contextul unui interes ridicat al consumatorilor pentru produsele telecom de ultimă generaţie avem convingerea că, împreună cu EuroGSM, venim în întâmpinarea posesorilor de CardAvantaj care îşi doresc cele mai noi echipamente şi servicii din acest domeniu”, a declarat Engin Alaybayoglu, Chief Retail Officer la Credit Europe Bank.
“Prin intermediul colaborării cu Credit Europe Bank urmărim să diversificam modalităţile de plată şi să facem accesibile clienţilor produse precum smartphone-uri şi tablete. În primă instanţă demarăm acest proiect în 20 de magazine, iar în funcţie de interesul manifestat de clienţi, vom analiza posibilitatea de a-l extinde la nivel naţional”, a declarat Zoltan Halmai, Director Comercial al EuroGsm.
Despre Credit Europe Bank
Credit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, asigură o gamă largă de produse şi servicii către aproximativ 500.000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 70 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking. Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile băncii puteţi găsi la www.crediteurope.ro, www.cardavantaj.ro precum şi pe www.facebook.com/CreditEuropeBankRomania
Despre EuroGsm
EuroGsm este cel mai mare retailer autohton în domeniul telecom şi partener strategic al operatorului de telefonie mobilă Orange România, cu o reţea de magazine extinsă la nivel naţional, sediul central al companiei fiind la Cluj-Napoca. În cei 15 ani de existenţă EuroGsm, reţeaua de magazine de telefoane, servicii şi accesorii telecom s-a extins treptat şi numără în prezent 117 magazine în 79 de oraşe ale ţării.
|
|