www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Senatul a respins OUG 31/2012 prin care se introducea procedura medierii in litigiile din domeniul serviciilor de plata

Autor: Bancherul.ro
2012-09-25 16:36
Plenul Senatului a respins, luni, o Ordonanţă de urgenţă prin care Banca Naţională a României renunţa la soluţionarea litigiilor dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată, iar diferendele urmau să fie aplanate pe cale amiabilă prin procedura medierii.

OUG 31/2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată urmează să fie înaintată Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Ordonanţa a fost criticată în cadrul dezbaterilor atât de senatorul PNL Dan Radu Ruşanu, cât şi de senatorul PDL Iulian Urban pentru faptul că operatorii economici sunt obligaţi să opteze automat pentru procedura medierii.

OUG 31/2012 a fost adoptată de Guvernul condus de Victor Ponta "în scopul implementării în mod unitar şi eficient la nivel naţional a dispoziţiilor cuprinse în legislaţia UE referitoare la procedurile extrajudiciare de soluţionare a diferendelor, iar menţinerea la nivelul BNR a atribuţiilor legate de soluţionarea diferendelor în domeniul serviciilor de plată nu este justificată".

De asemenea, Guvernul a precizat că menţinerea acestor atribuţii la BNR "este de natură a aduce atingere principiului independenţei băncii centrale, ceea ce poate atrage încălcarea dispoziţiilor Tratatului UE" şi posibilitatea declanşării unei proceduri de infringement.

"Avem în vedere cazurile în care utilizatorul serviciilor de plată, nemulţumit de soluţia dată, acuză BNR de manifestarea unei poziţii de părtinire a instituţiilor de credit ori a altor prestatori de servicii de plată, în considerarea calităţii acestora de entităţi aflate sub supravegherea BNR. De altfel, formularea unei eventuale soluţii în defavoarea prestatorilor de servicii de plată aflaţi în culpă este de natură să vină în contradicţie cu atribuţiile BNR, în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi bancă centrală", se arată în expunerea de motive a Ordonanţei.