www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Guvernul discuta un memorandum pe tema unui proces intre Volksbank si Protectia Consumatorilor

Autor: Bancherul.ro
2012-09-19 15:46
Guvernul discuta in sedinta de astazi un "memorandum cu tema: Formularea observaţiilor României în cauza C-123/12, S.C. Volksbank România, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea unor dispoziţii ale dreptului UE referitoare la protecţia consumatorilor (termen pentru transmiterea observaţiilor la Grefa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene-01 octombrie);"

Este vorba de un proces dintre Volksbank si Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - comisariatul Judeţean Călăraşi (ANPC), pierdut de banca.

Ministerul Afacerilor Europene a anuntat intr-un comunicat ca un stat membru al Uniunii Europene (UE) poate limita comisioanele bancare percepute de creditor – dupa cum a apreciat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), la data de 12 iulie 2012.

Hotărârea a fost emisă ca urmare a unei solicitări primite de la Judecătoria Călărași pe rolul căreia se află un litigiu între Volksbank România şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - comisariatul Judeţean Călăraşi (ANPC).

Conform reglementărilor UE, „un stat membru poate să impună instituţiilor de credit obligaţii în ceea ce priveşte tipurile de comisioane pe care le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum”, consideră CJUE. Prin urmare, OUG 50/2010, care limitează numărul şi tipurile comisioanelor pe care băncile le pot percepe în contractele cu consumatorii nu încalcă legislația UE.

Hotărârea pronunţată la 12 iulie 2012 de CJUE este obligatorie pentru Judecătoria Călăraşi în soluţionarea litigiului dintre Volksbank şi ANPC şi, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă similară.