www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR a luat "masuri ferme" impotriva unei banci cu solvabilitate mica

Autor: Bancherul.ro
2012-09-19 09:35
Una dintre bancile mici din Romania, inregistra, in luna iunie 2012, o solvabilitate situată sub pragul recomandat în procesul de supraveghere (dar superioară nivelului minim reglementat de 8%), fapt ce a determinat BNR sa adopte "masuri ferme".

Cele mai multe bănci dispuneau, la finele anului 2011 şi în primul semestru al acestui an, de o solvabilitate cuprinsă în intervalul 12-20% (17 bănci), ca efect al măsurilor de supraveghere adoptate de Banca Naţională a României, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare - ediţia 2012, publicat ieri de BNR.

"Singura bancă cu un raport de solvabilitate situat în intervalul 8-10% deţinea, în iunie 2012, numai 0,1% din activele sistemului bancar, iar faţă de aceasta au fost adoptate măsuri ferme de remediere a situaţiei prudenţiale", precizeaza BNR in raport.