www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen Bank ofera dobanzi mai mari la depozitele constituite prin internet banking

Autor: Bancherul.ro
2012-08-30 18:08
Raiffeisen Bank a dezvoltat o noua functionalitate pentru aplicatia de Internet Banking (Raiffeisen Online) prin intermediul careia clientii care isi incaseaza veniturile (salariul sau pensia) pe card Raiffeisen Bank pot constitui depozite cu dobanda preferentiala, anunta banca intr-un comunicat.

Clientii pot beneficia de dobanzi mai mari cu 0,35 puncte procentuale fata de dobanzile standard, atat pentru depozitele in lei cat si in euro, perioada de constituire fiind de 6 si 12 luni. De exemplu, pentru un depozit in lei, constituit pe o perioada de 12 luni, dobanda poate ajunge pana la 5,85%/an. Acest avantaj este oferit atat clientilor existenti, cat si clientilor noi care aleg sa-si incaseze salariul sau pensia pe card Raiffeisen Bank.

„Suntem multumiti ca astazi venim cu o noua solutie avantajoasa pentru clientii nostri fideli si dovedim astfel, inca o data, ca linia strategica a bancii este aceea de a creste si consolida relatia cu clientii de casa” a spus Magda Sandulescu, director al Directiei Dezvoltare si Implementare Strategie Clienti Persoane Fizice la Raiffeisen Bank

Banca afiseaza in prezent o dobanda de pana la 5 % pe an la depozitele in lei la termen de 6 luni si 5,5% la depozitele in lei la termen de 12 luni, iar la depozitele in euro 3,3 % pe an, la cele pe termen de 6 luni si 3,55% pe an la depozitele pe 12 luni. La aceste rate ale dobanzii se adauga bonificatia de 0,35 puncte procentuale pentru clientii „de casa”.

Raiffeisen Bank S.A. este o banca universala de top, care ofera o gama completa de produse si servicii financiare de calitate superioara la aproximativ 2 milioane de persoane fizice, 100.000 IMM-uri si 7.500 de companii. La mijlocul anului 2012, reteaua Raiffeisen Bank numara 539 de unitati (fata de 542 cat era in iunie 2011), o retea de peste 1.100 de ATM-uri si aproximativ 10.500 de EPOS-uri.