www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Alpha Bank ar putea deveni proprietarul Asmita Gardens

Autor: Bancherul.ro
2012-08-30 10:26
Dacă suma încasată din vânzarea apartamentelor din Asmita Gardens nu acoperă datoria către Alpha Bank în mai puţin de un an şi jumătate de la aprobarea planului de reorganizare, proiectul rezidenţial ar putea avea un nou proprietar, potrivit Economica.net.

Administratorul judiciar al proiectului Asmita Garden, intrat în insolvenţă anul trecut, Euro Insol, a depus la începutul acetei luni planul de reorganizare la Tribunalul Bucureşti, plan propus de principalul creditor şi care va fi implementat timp de trei ani din momentul confirmării de către judecătorul sindic.

La data la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, Asmita Gardens avea datorii către Alpha Bank, după cum urmează: 67,7 milioane de euro şi 57.000 de lei din credite nerambursate, două milioane de euro şi 3.500 lei din dobânzi neachitate, 780.000 de euro şi 1.600 lei provenind din penalităţi.

Valoarea totală a creanţelor tuturor creditorilor este de 108 milioane de euro, iar cel mai mare creditor este este AGI-RRE Participation 1 Limited, o firmă care face parte din Grupul Alpha (n.r. - aşa cum reiese din rapoartele financiare ale grupului), prin mandatar Alpha Bank România şi Alpha Bank România, care au de recuperat peste 58 de milioane de euro.

Toata stirea