www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR nu mai permite bancilor sa isi rascumpere actiunile

Autor: Bancherul.ro
2012-08-22 16:23
Banca Naţională a României (BNR) intenţionează să nu mai permită băncilor să îşi răscumpere acţiunile, cu excepţia cazurilor de lichidare, se arată într-un proiect de regulament al Băncii Centrale.

"În vederea respectării criteriului permanenţei fondurilor pentru asigurarea utilizării acestora imediat şi nerestricţionat, (...) acţiunile trebuie să fie emise pe perioadă nedeterminată şi nici o clauză contractuală nu trebuie să permită răscumpărarea acestora, într-o altă situaţie decât în cazurile de lichidare", scrie în textul documentului.

Iniţiativa Băncii Centrale are drept scop limitarea ieşirilor de capital din mediul bancar local, au declarat surse din piaţă.

Clauzele contractuale care guvernează acţiunile nu trebuie să permită celor care le deţin să solicite răscumpărarea acestora de către instituţia de credit emitentă şi restituirea capitalului deţinut în baza acţiunilor respective, potrivit BNR.

"Deţinătorii de acţiuni au doar un drept de creanţă asupra activelor reziduale în caz de lichidare, proporţional cu cota parte deţinută din capital", se mai arată în document. De asemenea, nici o clauză contractuală nu trebuie să permită, în niciun moment, răscumpărarea acţiunilor de către instituţia de credit emitentă. Sunt exceptate de la aceas-tă restricţie răscumpărările discreţionare, precum şi alte modalităţi discreţionare de reducere efectivă a capitalului social, permise de lege emitenţilor şi efectuate în condiţiile respectării cerinţelor referitoare la răscumpărarea propriilor acţiuni. Exceptate sunt şi răscumpărările care au loc în situaţii în care instituţia de credit emitentă intenţionează să deţină temporar, în calitate de formator de piaţă, acţiunile răscumpărate sau să le distribuie către salariaţi, iar acestea nu depăşesc în niciun moment cea mai mică dintre următoarele valori: 3% din emisiunea respectivă de acţiuni, respectiv 10% din valoarea fondurilor proprii de nivel 1 rămasă după acoperirea cerinţei de capital aferente acestui nivel al fondurilor proprii.

În cazul din urmă, nu este necesară aprobarea prealabilă din partea BNR, însă aceasta se poate opune răscumpărării sau poate să limiteze suma ce urmează să fie răscumpărată, în special atunci când constată că nivelul fondurilor proprii aflate la dispoziţia instituţiei de credit, atât cel curent cât şi cel previzionat, nu este adecvat în raport cu riscurile asumate de aceasta.

În cazul răscumpărărilor discreţionare, acestea trebuie, în prealabil, supuse aprobării BNR. Ca să obţină această aprobare, banca trebuie să transmită BNR o cerere scrisă imediat ce a luat decizia de a răscumpăra acţiunile, dar cu cel puţin trei luni înainte de data propusă pentru răscumpărare.

Şi în acest caz, Banca Centrală poate să refuze răscumpărarea, în cazul în care face aceleaşi constatări cu privire la nivelul fondurilor proprii ale respectivei instituţii de credit. Banca poate aduce la cunoştinţa acţionarilor răscumpărarea acţiunilor numai după obţinerea aprobării prealabile din partea BNR, se mai arată în proiectul de regulament.