www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Americanii se tem de ce e mai rau, dupa respingerea planului Paulson in Camera Reprezentantilor

Autor: Bancherul.ro
2008-09-30 15:43
Undele de şoc ale crizei din sectorul financiar se propagă peste tot în Statele Unite, după dispariţia băncii Wachovia, luni, şi respingerea planului de salvare a băncilor, făcându-i pe oamenii de rând să se teamă că ce e mai rău nu s-a întâmplat încă, relatează AFP.

Temerile populaţiei se accentuează în faţa crizei generată de spargerea bulei imobiliare, cea mai gravă de la Marea Depresiune din 1929.

Pentru mulţi, căderea istorică a Bursei de la New York, luni seară, şi blocarea planului de 700 de miliarde de dolari de salvare a băncilor în Camera Reprezentanţilor reflectă o lipsă de leadership, atât pe Wall Street, cât şi la Washington.

Unii spun că şi-au pierdut complet încrederea în sistemul financiar şi se întreabă ce instituţie mai poate fi considerată sigură în aceste vremuri tulburi.

"Ne întrebăm unde vom ajunge", spune Robert Gluck, editor de imagine în vârstă de 36 de ani, în timp ce se uită la CNN într-o cafenea de pe celebrul Sunset Boulevard, la Los Angeles. "Parcă totul merge din rău în mai rău şi ceea ce mă sperie este că parcă nimeni nu ştie ce trebuie făcut şi nici când se va termina totul".

Lisa Raynor, director de resurse umane în vârstă de 32 de ani, povesteşte că ea şi soţul ei au privit consternaţi cum portofoliul lor la bursă scade de la zi la zi. "Portofoliul nostru a fost foarte afectat, dar nu ştim unde să ne transferăm banii", explică ea. "Este greu să mai ştii în cine poţi să ai încredere".

Marc der Kinderen, şef de investiţii într-o companie new-yorkeză, spune "cel mai rău lucru din ceea ce se întâmplă este că nu mai există niciun fel de încredere în sistem, luat în ansamblu". "Asta complică afacerile între companii: băncile reprezintă infrastructura finanţelor, sunt precum autostrăzile, şi acum toate rampele de acces la acest sistem rutier au fost suspendate", explică el.

Robert Lanese, frizer pensionat, crede că republicanii sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă şi că falimentele vor continua. "Alte bănci vor da faliment, alţi oameni îşi vor pierde locurile de muncă şi va continua un timp, indiferent ce se va întâmpla mâine. Democraţii trebuie să facă curăţenie şi să facă reforme în sistemul financiar, în modul cum funcţionează economia. Sunt zile triste pentru toată lumea şi în special pentru America", spune el.

La Washington, Brad Goldsmith, un consultant în vârstă de 30 de ani, îşi menţine optimismul şi spune că totul va fi bine după ce planul secretarului trezoreriei Henry Paulson va fi adoptat. "Sper că Dow Jones va urca în următoarele zile", spune el. Totuşi, în principiu, el nu este de acord cu planul de salvare pentru că "nu aceasta este soluţia pe termen lung".

Michael Chin, şeful unui restaurant din New York, crede că de vină sunt membrii Congresului, pentru că s-au opus acestui plan. "Ar fi trebuit să adopte această lege pentru a a pune ulei pe roţile pieţei, altfel, toată lumea se va panica. Nu ştiu unde le sunt minţile. După părerea mea, este mai degrabă politică decât altceva, dar, la New York, haosul ăsta ne afectează direct".