www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mario Draghi, presedintele BCE: Euro este ireversibil

Autor: Bancherul.ro
2012-07-23 09:35
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, susţine că euro este "ireversibil" şi că instituţia pe care o conduce "nu are niciun tabu" pentru a menţine moneda unică.

Draghi afirmă, într-un interviu pentru "Le Monde" că nu va avea loc o explozie a zonei euro, invocând "capitalul politic pe care liderii noştri l-au investit în această uniune şi sprijinul europenilor". "Euro este ireversibil", a insistat el.

"Menţinerea euro face parte din mandatul nostru", iar pentru a atinge acest obiectiv, "suntem foarte deschişi şi nu avem tabuuri", a adăugat preşedintele BCE. El a amintit că instituţia sa a decis să scadă dobânda de referinţă la sub 1%, iar inflaţia este aproape de 2%, obiectiv fixat de BCE.

Există însă marje de manevră, consideră Draghi, apreciind "probabil ca inflaţia să dea înapoi de la sfârşitul lui 2012". "Dacă vom constata astfel de riscuri de deflaţie, vom acţiona", a precizat el.

Preşedintele BCE a mai declarat că este utilă implicarea creditorilor mari, în cazul falimentului unei bănci, o prevedere căreia BCE i s-a opus multă vreme, mai ales când a fost vorba despre salvarea băncilor irlandeze. "Trebuie protejaţi depunătorii, însă creditorii ar trebuie asociaţi la rezolvarea crizei pentru a limita angajamentul contribuabililor. Ei au plătit deja mult", a explicat Mario Draghi, în interviul pentru Le Monde.