www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Millennium Bank plateste o dobanda de 7% la depozitele in lei pe termen de 3 luni

Autor: Bancherul.ro
2012-07-18 18:30
Clienţii Millennium Bank pot beneficia acum de depozitul promoţional în lei pe trei luni cu dobândă anuală de 7%. Produsul de economisire promoţional poate fi deschis în oricare dintre sucursalele Millennium Bank şi este disponibil pentru fondurile noi, pe întreaga perioadă de vară 2012. Depozitul este creat astfel încât să permită clientului denunţarea în avans în orice moment, fără ca acesta să piardă integral dobânda calculată, precizeaza banca intr-un comunicat.

„Acest depozit la termen promoţional oferă clienţilor noştri o variantă competitivă pentru plasarea economiilor în lei care nu sunt administrate prin Millennium Bank. Ne dorim să devenim un partener solid pentru clienţii noştri în ceea ce priveşte economisirea, iar acest depozit ne permite să ne atingem acest obiectiv important din punct de vedere strategic pentru bancă”, a declarat Eliza Erhan, Director Dezvoltare Produse Retail la Millennium Bank.

Portofoliul de produse de economisire al Millennium Bank include depozite clasice la termen cu dobânzi fixe, Depozitul Ascendent cu dobândă progresivă, care ajunge la 10% pe an în a şasea lună, depozitul „12 luni câştigătoare”, care oferă plata lunară a dobânzii, conturi de economii clasice, cont de economii pentru copii cu dobândă anuală de 5%, precum şi Pachetul Dual, un instrument de economisire şi investiţii, alcătuit dintr-un depozit în lei pe trei luni cu dobândă anuală de 10% şi un fond de investiţii cu risc moderat.