www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Efectul scandalului de manipulare a indicelui LIBOR: Seful Barclays a demisionat

Autor: Bancherul.ro
2012-07-03 16:33
Preşedintele grupului bancar britanic "Barclays" Plc, Marcus Agius, a demisionat dupa scandalul privind implicarea instituţiei în manipularea dobânzilor Libor.

Agius, preşedintele "Barclays" timp de cinci ani şi jumătate, este prima victimă majoră a acestui scandal.

Săptămâna trecută, reprezentanţii "Barclays" au anunţat că au ajuns la o înţelegere cu autorităţile de reglementare din SUA şi Marea Britanie în baza căreia va plăti penalităţi în valoare de 290 milioane lire sterline (453 milioane de dolari) ca să pună capăt unei anchete internaţionale privind manipularea dobânzilor Libor. În Marea Britanie, autoritatea de reglementare din domeniul serviciilor financiare (FSA) a impus "Barclays" să plătească o amendă de 59,5 milioane de lire sterline (92 milioane de dolari), aceasta fiind cea mai mare penalizare acordată vreodată de FSA.

În SUA, Commodities Futures Trading Commission - CFTC a stabilit că "Barclays" trebuie să plăteas­că o amendă de 200 de milioane de dolari. În plus, "Barclays" a acceptat să plătească alte 160 de milioane de dolari Departamentului american al Justiţiei.

"Barclays" a anunţat că directorul său general şi alţi executivi vor renunţa la bonusurile pe acest an. "Îmi pare rău că unii angajaţi au acţionat într-o manieră care nu corespunde culturii şi valorilor noastre"', a declarat directorul general al "Barclays", Bob Diamond, adăugând că atât el, cât şi directorul financiar Chris Lucas, directorul operaţional Jerry del Missier şi cel al diviziei de investment banking, Rich Ricci, au renunţat la orice bonusuri în acest an.