www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Angela Merkel: Datoria tarilor din zona euro nu va deveni comuna atat timp cat voi trai

Autor: Bancherul.ro
2012-06-27 17:12
Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, în mod categoric, ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor, afirmând marţi că acestea nu vor exista "atât timp cât (va) trăi" ea, potrivit unor unor participanţi la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP).

"Vă dorim viaţă lungă", i-ar fi urat anumiţi deputaţi FDP, partid care face parte din cadrul coaliţiei guvernamentale.

Merkel a refuzat deja în mai multe rânduri crearea acestui instrument de punere în comun a datoriei de către europeni. Pe de altă parte, premierul francez Jean-Marc Ayrault a fost nevoit să recunoască, într-un interviu recent pentru săptămânalul german Die Zeit, că un asemenea sistem "necesită o mai mare integrare politică (...), iar acest lucru va necesita, fără îndoială, mai mulţi ani".

Cancelarul german a apreciat că aceste euroobligaţiuni sunt "contrare Constituiţiei" germane.

Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care liderii europeni se întâlnesc joi şi vineri în cadrul unui summit crucial la Bruxelles. Merkel urmează să ia cina, miercuri seara, la Paris, cu noul preşedinte francez François Hollande, pentru a încerca să aplaneze unele dificultăţi înainte de reuniuniunea Consiliului.