www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ING a procesat tranzactii pentru Cuba si Iran prin biroul din Romania

Autor: Bancherul.ro
2012-06-14 09:34
Birourile ING din Romania si Franta au procesat tranzacţii în dolari americani pentru bănci din Cuba şi Iran, relatează Bloomberg. Aceste operaţiuni includ un acreditiv în valoare de 1,6 milioane dolari emis de către Banca Tejarat pentru a finanţa achiziţia, de către "Iran Air", compania naţională aeriană iraniană, a unui motor de avion fabricat în Statele Unite de la o companie de import-export din ţara noastră.

ING Groep NV a căzut la înţelegere să plătească 619 milioane dolari în faţa unor acuzaţii, din partea SUA, de falsificare a înregisrărilor financiare pentru a ocoli sancţiuni impuse unor state, precum Cuba şi Iran. Suma reprezintă cea mai mare penalizare aplicată unei bănci, depăşind amenda de 536 milioane dolari plătită de către Credit Suisse AG în anul 2009 pentru acuzaţii similare, au declarat oficiali americani.

ING Bank, o divizie a grupului financiar, a recunoscut că a transferat sume în valoare de miliarde de dolari pentru clienţi cubanezi şi iranieni, încălcând sancţiunile impuse de către Statele Unite ca urmare a faptului că a ascuns natura tranzacţiilor şi a determinat bănci americane să proceseze plăţi electronice ilegale, potrivit unui comunicat al procurorului din Manhattan, Cyrus Vance Jr, şi a Departamentului de Stat al SUA.

ING a mişcat, în mod ilegal, peste două miliarde de dolari prin intermediul sistemului financiar american de la începutul anilor '90 şi până în anul 2007, operând peste 20.000 de tranzacţii pentru clienţi din Cuba şi Iran, arată documentele obţinute de anchetatori.

Jumătate din suma reprezentând sancţiunea urmează să fie distribuită de către biroul procurorului din Manhattan către oraşul şi statul New York, restul urmând să fie plătit guvernului federal, a declarat Cyrus Vance Jr. Domnia sa a precizat că grupul financiar a cooperat pe parcursul cercetării la care a fost supus timp de doi ani, a realizat o investigaţie internă, şi-a asumat răspunderea pentru cele întâmplate şi a adoptat măsuri de remediere a situaţiei în mod voluntar înainte de încheiere înţelegerilor cu anchetatorii.

Jan Homen, directorul executiv al ING Groep, a catalogat drept "inacceptabile" infracţiunile, precizând că grupul financiar a adoptat acţiuni "decisive" pentru a întări gradul de conformare cu reglementările în vigoare.

Statele Unite interzic anumitor ţări, precum Iran, Sudan sau Cuba, să utiliezeze sistemul bancar american. Oficiul pentru Active Străine al Departamentului de Stat al SUA administrează sancţiuni băncilor care nu încalcă prevederile, iar instituţiile financiare din Manhattan, care procesează majoritatea plăţilor realizate în dolari americani la nivel mondial, utilizează filtre speciale pentru a preveni ţările vizate, precum şi organizaţiile teroriste şi criminale, să le utiliezeze serviciile.

INB a procesat plăţi pentru clienţi supuşi sancţiunilor fără să le precizeze orginile, eliminând informaţii care le-ar fi relevat implicat şi sfătuindu-i cum să îşi ascundă implicarea în astfel de tranzacţii, ocolind, astfel, filtrele, arată anchetatorii.

ING a fost prima instituţie de credit care şi-a des-chis un birou în Cuba după revoluţia care a avut loc în această ţară în anul 1959, iar în anul 1994 guvernul cubanez i-a permis să creeze compania mixtă Netherlands Caribbean Bank împreună cu Acemex, o companie de transport maritim deţinută de către autorităţile de la Havana, precum şi să deschidă un birou propriu în capitala cubaneză.

Biroul din Curacao al grupului bancar a procesat plăţi pentru Netherlands Caribbean Bank, biroul din Havana ING, precum şi pentru o altă bancă din Cuba fără să menţioneze originile acestora, potrivit autorităţilor americane.

Directorii băncii au cerut angajaţilor să omită cuvintele "Cuba" şi "Havana" din mesajele care au însoţit plăţile, precizând că persoanele care ar dezvălui implicarea clienţilor cubanezi vor fi sancţionaţi sau chiar concediaţi.

De asemenea, Departamentul de Comerţ şi Materii Prime al ING, din Rotterdam, a asistat două companii având drept acţionari majoritari guvernul cubanez să desfăşoare tranzacţii prin sistemul financiar american, se arată în acordul încheiat între instituţia financiară şi autorităţile americane.

Asemeni birourilor din Franţa şi din ţara noastră ale ING, şi unităţile din Olanda şi Belgia au desfăşurat operaţiuni pentru clienţi iranieni, precum servicii asociate achiziţiei de componente pentru avioane de la o companie din Olanda. Biroul din Belgia a administrat un cont în dolari pentru Banca Centrală a Iranului, cunoscută şi sub numele de Bank Markazi, utilizat pentru încasarea de plăţi de pe urma tranzacţiilor petroliere realizate de către Compania Naţională Petrolieră a Iranului.

Cyrus Vance Jr. a declarat, în luna noiembrie, că urmează să aibă loc şi alte înţelegeri asemănătoare cu băncile.