www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Volksbank acorda firmelor overdraft in lei cu dobanda fixa de 12%, fara garantii si comisioane

Autor: Bancherul.ro
2012-05-29 10:39
Odată cu aniversarea celor 12 ani de activitate, Volksbank lansează Overdraftul Aniversar pentru persoane juridice, în Lei, cu dobândă fixă de 12% în primul an, şi cu posibilitate de prelungire, în acest caz dobânda devenind variabilă, FĂRĂ GARANŢII si FĂRĂ ALTE COMISIOANE (analiză, aprobare, administrare, etc), anunta banca intr-un comunicat.

În plus, companiile care vor achiziţiona facilitatea Overdraft în perioada campaniei aniversare, vor beneficia de reduceri cu până la 50% la comisioanele plăţilor (intra şi interbancare) aferente convenţiei de virare salarii. Astfel, compania va plăti pentru transferul intrabancar al salariului către un angajat DOAR 0,5 Lei.

În cazul unui client nou cu o cifră de afaceri anuală de 450.000 Lei şi cu un risc scăzut (situaţie financiară solidă), suma maximă pe care acesta o poate accesa prin intermediul noului produs, Overdraft Aniversar, este de 37.500 Lei (suma maximă aferentă cifrei de afaceri lunare).

În cazul unui client existent cu o cifră de afaceri anuală de 4.500.000 Lei, suma maximă pe care acesta o poate accesa prin intermediul noului produs este de 120.000 Lei (suma maximă pentru acest produs).

Despre Volksbank România

Volksbank a intrat pe piaţa din România în 2000. În prezent, Volksbank România este una din cele mai mari zece bănci de pe piaţa locală, cu active de 4,3 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi, extinsă la nivelul întregii ţări.

Începând din 2010, strategia băncii s-a modificat, iar Volksbank România este în curs de repoziţionare ca bancă universală, care acordă egală atenţie activităţilor de economisire, cât şi celor de creditare şi se adresează atât clienţilor companiei, cât şi clienţilor persoane fizice. Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs Gmbh.