www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Profitul Alpha Bank a scazut cu 75% in 2011, la 12 milioane euro

Autor: Bancherul.ro
2012-04-21 17:58
Profitul inainte de taxe al Alpha Bank in Romania a scazut cu 75,4% anul trecut, de la 49,2 milioane de euro in 2010 la 12,1 milioane de euro, in timp ce provizioanele au fost reduse cu 5,5%, iar depozitele au inregistrat un declin de 30%, a anuntat grupul elen care controleaza banca.

In acelasi timp, veniturile operationale au scazut cu 18,8%, de la la 220,3 milioane de euro la 178,9 milioane de euro.

Provizioanele au consemnat in intervalul analizat o scadere de 5,5%, de la 78,7 milioane de euro la 74,3 milioane de euro. Cheltuielile operationale au stagnat la 92,5 milioane de euro.

Depozitele au scazut cu 30%, de la 1,656 miliarde de euro in 2010 la 1,16 miliarde de euro, iar soldul creditelor a coborat cu 10,2%, de la 3,66 miliarde de euro la 3,286 miliarde de euro.

Cota bancii pe piata creditelor din Romania a scazut de la 7,4% la sfarsitul anului 2010 la 6,5% in decembrie anul trecut. Ponderea imprumuturilor neperformante in soldul creditelor a urcat de la 7,1% la 10,3%.

Pe segmentul ipotecar, soldul creditelor Alpha Bank a urcat cu 4,7%, de la 835 milioane de euro la 874 milioane de euro.

Creditele de consum au scazut cu 21,7%, de la 291 milioane de euro la 227 milioane de euro, in timp ce soldul creditelor pentru companii a inregistrat un declin de 14%, de la 2,53 miliarde de euro la 2,2 miliarde de euro.

Numarul sucursalelor si cel al angajatilor a ramas la nivelul inregistrat la noua luni. In luna septembrie, Alpha Bank avea in Romania 165 de sucursale si 2.300 de angajati. Numarul de sucursale se situa la 175 in decembrie 2010, iar personalul totaliza 2.500 de angajati la sfarsitul lui 2010.