www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Centrala a Ungariei urmeaza exemplul BCE: Ofera bancilor credite ieftine (cu o dobanda de 7%), pe 2 ani

Autor: Bancherul.ro
2012-04-03 18:38
Banca Centrală a Ungariei a acordat astazi bancilor din aceasta tara credite ieftine, cu o dobanda de 7% pe an, in valoare de 56 miliarde forinţi (253 milioane dolari), in cadrul primei transe a unei facilitati de creditare pe o perioada de doi ani menita a revigora creditarea şi a relansa economia muribunda, transmite Reuters.

Ungaria este prima ţară din Europa de Est care a urmat exemplul Bancii Centrale Europene adoptand masura de a furniza bancilor credite ieftine.

Facilitatea este disponibilă insa doar pentru băncile care se angajeaza sa menţina volumul creditelor pentru sectorul corporativ la nivelul din decembrie 2011.

Economistii apreciaza ca aceasta facilitate, prin care se ofera bancilor credite garantate pe o perioada de doi ani, la dobanda preferentiala de politica monetara (7%), este un prim pas pentru creşterea lichiditatii, dar avertizeaza ca aceasta nu va putea stimula cererea de credite.

Masura a fost adoptata in conditiile in care economia Ungariei stagneaza iar prognozele arata o crestere slaba, in timp ce guvernul a fost nevoit sa reduca drastic cheltuielile pentru controla un deficit bugetar cronic. O misiune ingreunata de disputa legislativa cu oficialii europeni pe tema independentei Bancii Centrale.

Aceeasi disputa a întârziat începerea discuţiilor privind un împrumut de mai multe miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

"Masura Bancii Centrale este ca un lubrifiant", ​​a declarat analistul Gergely Suppan de la Takarekbank în Budapesta. "Aceasta nu va salva economia maghiară dar va ajuta la menţinerea rotiţelor în mişcare."

Banca Centrală a Ungariei a anuntat luna trecuta ca disponibilitatile de creditare ale bancilor din Ungaria s-au deteriorat la cel mai scazut nivel de la criza financiară din 2008 şi a avertizat cu privire la o înăsprire a conditiilor de creditare din cauza cresterii aversiunii la risc crescut în rândul băncilor.

Majoritatea bancilor straine din Ungaria s-au dovedit reticente in a acorda credite in perioada de recesiune. Ele insa au avut de suferit de pe urma măsurilor guvernamentale neortodoxe, precum o taxă bancara ridicata si o schema care ofera clientilor bancilor, pesoane fizice, sansa de a-si rambursa anticipat creditele ipotecare in franci si euro la un curs mai mic decat cel actual, fapt care a generat pierderi pentru banci.

Banca Naţională a Ungariei a mentinut saptamana trecuta neschimbata dobanda de referinta, la 7%, cea mai mare din Europa Centrala, din cauza cresterii riscurilor inflationiste si lipsa unui acord cu UE / FMI.