www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Piata colectarii de creante a ajuns la 6 miliarde lei. Bancile ar putea vinde firmelor de recuperare si credite ipotecare sau pentru IMM-uri

Autor: Bancherul.ro
2012-03-27 18:17
Piaţa colectării de creanţe a crescut uşor anul trecut, la circa 6 miliarde lei, tendinţă care se va menţine şi în acest an, în condiţiile în care volumul de creditelor noi acordate rămâne unul redus, a declarat marţi directorul general al Kruk International, Isabela Iacob (foto).

Din totalul de 6 miliarde lei, cele mai multe creanţe provin din sectorul bancar, în proporţie de 40-45%, şi din domeniul telecom, în proporţie de circa 40%.

"Ne aşteptăm ca piaţa colectării de creanţe să crească uşor şi în acest an, deoarece ritmul de acordare a creditelor bancare rămâne unul redus. Nu mai sunt aşa de mulţi clienţi eligibili. Românii sunt deja prea îndatoraţi. Banca Naţională a României are deja nişte norme prudenţiale mai stricte, care au început să fie aplicate de la începutul anului. Scăzând soldul creditelor acordate, în mod implicit şi restanţele au ajuns să se stabilizeze", a menţionat directorul general al Kruk International.

Creditele externalizate anul trecut în total piaţă se ridică la circa 4 miliarde lei (bănci, companii de leasing, operatori telecom sau furnizori de utilităţi), iar creditele externalizate de bănci în 2011 reprezită 60% din această sumă.

Băncile care au vândut portofolii de credite de retail au început să manifeste, în ultima perioadă, "o deschidere pentru vânzarea de credite IMM".

"În prezent suntem în discuţie cu două bănci şi pentru achiziţia de portofolii de credite ipotecare şi imobiliare", a mai spus Isabela Iacob.

"În prezent lucrăm cu nouă bănci şi suntem în discuţie avansată cu încă şapte. În ceea ce priveşte cumpărarea de credite, colabărăm cu peste 90% din băncile de pe piaţă", a mai spus Iacob.

"Ne aşteptăm la vânzări de credite ipotecare şi la o creştere a sumelor externalizate pentru colectarea pe teren, în ceea ce priveşte băncile", a mai spus Isabela Iacob.

Directorul general al Kruk International a adăugat că valoarea totală a restanţelor la credite în sistemul bancar din România se ridica la circa 22 miliarde lei la sfârşitul anului trecut.

Compania Kruk International SRL a fost înfiinţată în anul 2007 de grupul Kruk. Compania este specializată în managementul integrat al creanţelor, având clienţi atât din sectorul financiar, cât şi companii de servicii.

Kruk International a dezvoltat activităţi de colectare a creanţelor bancare, a creanţelor companiilor de asigurări şi leasing, operatorilor de telefonie fixă şi mobilă, cât şi ale companiilor de distribuţie a bunurilor de larg consum. Compania este, de asemenea, un jucător important pe piaţa achiziţiei de portofolii de creanţe, în special de la bănci.