www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu isi scoate vinaria pe Bursa

Autor: Bancherul.ro
2012-02-23 12:10
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat astazi in cadrul unei conferinte pe tema pietei de capital gazduite la Banca Nationala ca el insusi va da un exemplu antreprenorilor pentru gasirea resurselor alternative de finantare, scotandu-si "vinaria" pe Bursa. Isarescu detine o podgorie in orasul natal, Dragasani.

"Sunt necesare o schimbare de mentalitate şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Antreprenorii români trebuie să iasă din cultura paternalistă, care nu este tipic românească, unii vor să conducă tot de dimineaţă până seara. Este nevoie de îndrăzneală pentru a dezvolta piaţa de capital şI antreprenorii români trebuie să aibă curaj să accepte parteneri. Voi scoate şi eu vinăria mea la bursă", a declarat Isarescu.

"România s-a obişnuit cu o inundaţie de bani şi e greu să fii obişnuit aşa. După opt ani de creştere, avem parte de un reflux. Acest comportament este tipic economiei de piaţă, poate a fost un pic accentuat. După inundaţia de bani, am evitat ieşiri masive de capital, dar nici bani nu au mai venit. Un delta negativ de 10% din PIB este greu de suportat. Intrările de capital s-au mişcorat de şapte ori între 2010 şi 2011. Această variaţie ne-a creat probleme. Am avut şi marea dezamăgire să constatăm că acest delta negativ nu a fost deloc compensat, prin gradul de absorbţie a fondurilor europene. Sperăm ca, anul acesta, să aducă ceva mai multe fonduri europene, dar în acest condiţii, la nivel macroeconomic, avem nevoie de o alternativă", a declarat Isărescu.

"La nivel macro este important să spunem că avem nevoie de finanţare prin bursă. Vă reamintesc că, ulterior declanşării crizei financiare mondiale, fluxul intrărilor de capital din România s-a diminuat foarte mult. Această alternativă pare să fie piaţa de capital din România, dat fiind şi situaţia de pe plan extern. Nu pledez aici pentru o mişcare brutală în sus, dar de multe ori a te grăbi încet este o treabă bună. Avem o fereastră mare de oportunitate să reclădim, în adevăratul sens al cuvântului, piaţa de capital din România", a explicat guvernatorul BNR.

Listarea companiilor româneşti de stat reprezintă un mare pas înainte în ceea ce priveşte maniera în care vor funcţiona, pentru că vor trebui să dea socoteală, a adaugat Mugur Isărescu.

"Cine sunt aceste companii (de stat, n.r.), ce potenţial de profit au, cine asigură managementul acestora? Toate acestea vor acoperi nu numai nevoia de curiozitate, ci vor avea un rol extrem de important în dezvoltarea economiei româneşti pe principii sănătoase. Aceste companii vor trebui să dea seama. Este un mare pas înainte în maniera în care vor funcţiona întreprinderile de stat. Problema este ca ele să aibă şi responsabilitate publică, aşa cum unele au deja", a menţionat Isărescu.

Potrivit guvernatorului BNR, România s-a obişnuit cu o inundaţie de bani şi e greu să fii obişnuit aşa, în timp ce, la ora actuală, alternativa pentru o dezvoltare la nivel macroeconomic a ţării o reprezintă piaţa de capital, fără să fie neglijată absorbţia de fonduri europene.

În 2012 vor fi listate pachete de 15% prin ofertă publică secundară pentru companiile Transelectrica, Transgaz, Romgaz, un pachet de 9,84% din acţiunile Petrom, precum şi pachete de 10% din acţiuni ale companiilor Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, prin ofertă publică iniţială.