www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Erste Group: Guvernul va incerca sa negocieze cu FMI si CE o majorare de 5% a salariilor si pensiilor

Autor: Bancherul.ro
2012-02-20 10:50
O delegatie comună FMI-UE va sosi în Bucureşti la începutul acestei săptămâni pentru discuţii cu noul premier Răzvan Ungureanu, la cererea autorităţilor române, care probabil vor incerca sa convinga finantatorii externi sa majoreze veniturile bugetarilor, apreciaza analistii Erste Group.

"Guvernul a anuntat ca nu vor fi dicutate cu aceasta ocazie concluziile acordului stand-by cu România. Credem că Guvernul va încerca să negocieze o creştere mică a salariilor din sectorul public şi a pensiilor (de aproximativ 5% în termeni nominali), indiferent de rezultatele economice din primul trimestru al acetui an", apreciaza Erste Group intr-un raport.

După ce au fost reduse cu 25% în iulie 2010, salariile din sectorul public au crescut cu 15% în luna ianuarie 2011, dar o recuperare integrala a pierderii a fost amânată în mod repetat.

După mai multe săptămâni de proteste de stradă împotriva măsurilor de austeritate care au dus la demisia guvernului, preşedintele Băsescu a afirmat că prioritatile noului guvern vor fi creşterea treptată a bunastarii populaţiei si continuarea reformelor fiscale.

Deficitul bugetar, estimat la 0,5% din PIB în 2012, ar putea fi parţial finantat de o scădere a cheltuielilor de capital, mentioneaza analistii Erste Group.

Acestia mentin prognoza de deficit bugetar de 3,4% din PIB si se asteapta ca randamentele pe 5 ani să crească la 6,9% până în decembrie.