www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Treichl, seful Erste Bank, i-a spus presedintelui Basescu ca Romania va iesi castigatoare din criza

Autor: Bancherul.ro
2012-01-27 14:35
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Andreas Treichl, preşedinte executiv al grupului Erste Bank, se arata intr-un comunicat al administratiei prezidentiale.

Cu ocazia întrevederii, domnul Andreas Treichl a apreciat că România are toate şansele să devină un câştigător după terminarea crizei economice, având create premisele în acest sens prin măsurile de austeritate luate şi care au început deja să dea rezultate. În acest context, şeful statului a accentuat faptul că sunt motive pentru a crede că principalii indicatori macroeconomici ai României în anul 2011 vor fi favorabili.

În cadrul discuţiilor, domnul Treichl a reiterat angajamentul grupului Erste Bank de a-şi continua şi dezvolta operaţiunile de pe piaţa din România. Preşedintele Traian Băsescu a apreciat acest angajament venit din partea celei mai mari bănci din ţara noastră.

În contextul întâlnirii, au mai fost abordate şi teme legate de activităţile de economisire şi de perspectivele activităţii grupului Erste în România.