www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Seful Raiffeisen Bank s-a intalnit cu presedintele Basescu, caruia i-a spus ca restrictiile de creditare ale Bancii Austriei nu vor afecta bancile din Romania

Autor: Bancherul.ro
2012-01-26 15:15
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit joi, 26 ianuarie, a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Steven Cornelis van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank S.A., anunta intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Cu ocazia întrevederii, a fost discutată necesitatea dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii.

Preşedintele României a fost informat cu privire la noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei cu privire la cerinţele de capital şi lichiditate, domnul van Groningen apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru România. În cadrul întâlnirii, a mai fost abordată şi nevoia de a îmbunătăţi competitivitatea României, atât la nivel de sistem bancar, cât şi la nivelul mediului economic, în general.

Şeful statului şi preşedintele Raiffeisen Bank S.A. au fost de acord asupra necesităţii continuării dialogului dintre autorităţi şi mediul de afaceri. În acest sens, domnul van Groningen, care este şi preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, a arătat că acest organism va continua să propună măsuri concrete pentru creşterea competitivităţii mediului economic românesc.

În acest context, preşedintele României a reafirmat hotărârea autorităţilor de a stimula dezvoltarea sectorului privat şi de a aplica politici de modernizare a sectorului public.