In 2011 s-au descoperit 600.000 de bancnote euro false, in scadere cu 20%. Bancnotele de 20 si 50 de euro sunt preferatele falsificatorilor |
Autor: Bancherul.ro 2012-01-17 09:43 |
|
Numărul bancnotelor euro false confiscate în 2011 a scăzut cu 19,3% faţă de anul anterior, a anunţat luni Banca Centrală Europeană (BCE), confirmând tendinţa observată în ultimii ani, informează AFP.
În total, anul trecut au fost confiscate 606.000 de bancnote euro false, dintre care 310.000 în semestru al doilea, precizează comunicatul emis de BCE.
Numărul bancnotelor contrafăcute identificate şi retrase din circulaţie s-a aflat în scădere în anii din urmă (751.000 în 2010 şi 860.000 în 2009).
Ca şi în primul semestru din 2011, bancnotele de 20 şi de 50 de euro au fost preferate de falsificatori în a doua parte a anului. Ele au reprezentat 47,5%, respectiv 32,5% din totalul bancnotelor confiscate.
Cvasitotalitatea bancnotelor false au fost descoperite în ţările zonei euro (97,5%), 2% în state comunitare nemembre ale Uniunii monetare, iar 0,5% în afara Uniunii Europene, a mai indicat BCE.
Faţă de numărul total al bancnotelor euro aflate în circulaţie (14,4 miliarde), proporţia celor contrafăcute este foarte redusă, dă asigurări BCE, care le recomadă utilizatorilor să "pipăie, privească şi încline" bancnotele pentru a le depista pe cele false.
La sfârşitul lunii decembrie, poliţia germană (BKA) atrăgea atenţia că "recunoaşterea contrafacerilor devine tot mai dificilă" întrucât "calitatea lor s-a îmbunătăţit". Autorii lor sunt profesionişti bine organizaţi, capabili să imite aproape la perfecţie elementele de siguranţă ale bancnotelor, cum sunt filigranele sau hologramele.
|
|