www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bank of China va deschide o sucursala in Romania in 2012

Autor: Bancherul.ro
2011-12-28 08:27
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, gigantul Bank of China cu capital de stat îşi va deschide, în 2012, o sucursală sau chiar o reprezentanţă în România, a declarat consilierul economic şi comercial al Ambasadei R. P. Chineze la Bucureşti, Liu Qiwei, citat de Agerpres.

'După trei zile de întâlniri profesionale în România, delegaţia Bank of China, condusă de vicepreşedintele sucursalei din Budapesta, Zhang Gang, a apreciat că a fost o vizită reuşită. În întâlnirile avute la Bucureşti, Bank of China şi-a exprimat dorinţa de a deschide o sucursală sau chiar o reprezentanţă în România pentru a sprijini dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor bilaterale comerciale, în beneficiul investitorilor chinezi şi al companiilor româneşti care au interese de afaceri în China', a spus consilierul economic şi comercial al Ambasadei, Liu Qiwei.

Acesta a precizat că o delegaţie de bancheri chinezi a venit la Bucureşti la invitaţia Ambasadei şi că, în perioada 20-23 decembrie, a avut întâlniri la Banca Naţională a României (BNR) şi la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

'Bancherii chinezi au avut mai multe întâlniri la BNR unde au discutat cu omologii lor, iar la CCIR au fost primiţi de preşedintele Camerei, Mihail M. Vlasov. De data aceasta, discuţiile au avut un caracter general', a adăugat consilierul economic şi comercial al Ambasadei.

În acelaşi timp, delegaţia chineză s-a întâlnit atât cu reprezentanţi ai firmelor chinezeşti care sunt deja prezente în România, cât şi cu reprezentanţi comerciali chinezi.

La întrebarea privind cea mai probabilă dată de intrare a Bank of China pe piaţa românească, consilierul Ambasadei a afirmat că 'va fi în curând'.

'Nu este stabilită încă o dată, mai sunt unele formalităţi de îndeplinit în China, deci va dura ceva timp. După părerea mea, în calitate de consilier comercial şi economic al Ambasadei, Bank of China va veni în curând, în 2012', a mai spus Liu Qiwei.

Pe parcursul vizitei lor în România, bancherii chinezi, respectiv vicepreşedintele Zhang Gang şi Wang Wei - adminstratorul sucursalei Bank of China în Ungaria, au fost însoţiţi de He Shaojun, secretar III al Ambasadei Chinei în România.

Bank of China a fost înfiinţată în februarie 1912, fiind una dintre primele bănci din lume. În prezent, Bank of China deţine peste 1.000 de sucursale şi birouri în toată lumea, dintre care circa 20 sunt în Europa.