www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Meseria de bancher nu mai este cautata

Autor: Bancherul.ro
2011-12-22 08:36
Pentru absolventii unei facultati meseria de bancher nu mai este o atractie cum era odata iar multi dintre angajatii bancilor se orienteaza acum spre alte domenii mai bine remunerate si cu un stres mai redus, apreciaza specialistii in resurse umane din cadrul bancilor.

“Meseria de bancher este in prezent una foarte solicitanta, cu un stres ridicat, din cauza problemelor cu care se confrunta industria financiara, precum si clientii bancilor. Tot mai multi angajati din banci se plang de dificultatile pe care le intampina in relatia cu clientii care deseori isi varsa naduful pe un bancher, chiar daca acesta nu este raspunzator pentru respectiva problema”, spune Nevenca Doca (foto stanga), Director Executiv Resurse Umane în cadrul Băncii Transilvania.

Acesta este motivul pentru care tot mai multi angajati ai bancilor aleg sa plece in alte industrii cu un stres mai redus, dar si cu castiguri mai mari, avand in vedere ca salariile din banci sunt in scadere. In acelasi timp, absolventii de invatamant superior sunt tot mai putin interesati de o cariera in domeniul bancar, din aceleasi motive.

Florin Rusu (foto dreapta), directorul adjunct de resurse umane la aceeasi banca, o completeaza spunand ca majoritatea angajatilor care au plecat din banca nu s-au angajat intr-o alta institutie financiara concurenta ci in alte industrii mai prospere si un grad de solicitare mai redus.

Salariul mediu in industria bancara a scazut de la 4.200 de lei in 2008, inainte de criza, la 3.300 de lei in prezent. Intre cele mai mari banci de pe piata se mentin insa diferente destul de mari in ceea ce priveste salariile nete. Astfel, salariul mediu la BCR este in jurul a 4.200 de lei in timp ce la Banca Transilvania este de doar 2.500 de lei, la BRD de 3.100 de lei iar la Raiffeisen Bank de 3.500 de lei.

Numarul angajatilor in banci a scazut de la 71.600 de oameni in 2008, inainte de criza, la 66.500 in septembrie 2011, ceea ce inseamna ca 5.100 de bancheri au fost nevoiti sa se orienteze catre alte profesii, in afara de cei care au iesit la pensie.

Banca Transilvania a derulat recent un program de training finantat din fonduri europene destinat dezvoltarii competentelor profesionale generale si cresterea adaptabilitatii pe piata muncii.