www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



O angajata a BCR, acuzata ca a furat 150.000 din camera de tezaur iar apoi a provocat un incendiu

Autor: Bancherul.ro
2011-12-17 17:18
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Ploieşti, procurorul Alina Comăniţă, procurorii au început urmărirea penală faţă de Carmen Nicoleta Dănilă, angajată în funcţia de supervizor la filiala Prahova a BCR, aceasta fiind acuzată de delapidare şi distrugere calificată.

Conform anchetatorilor, în 30 noiembrie femeia a intrat fără a avea autorizaţie în camera tezaurului din sediul BCR situat în centrul Ploieştiului, iar la ieşire nu a anunţat că în incinta camerei are loc un incendiu.

Ulterior, în timpul anchetei deschise la bancă pentru stabilirea cauzei incendiului anchetatorii şi reprezentanţii băncii au constatat că din camera tezaurului lipsesc trei teancuri a câte o sută de bancnote de 500 de euro, acestea nefiind găsite însă nici arse, deşi cu o zi înainte fusese confirmată prezenţa celor trei teancuri în camera de tezaur a băncii.

Joi, femeia a fost reţinută, însă i s-a făcut rău şi a fost internată la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti.

Conform unui comunicat dat publicităţii de Poliţia Prahova, Carmen Dănilă a avut un complice, şi anume un bărbat angajat în postul de coordonator centru procesare.

Potrivit sursei citate, cei doi ar fi sustras suma de 150.000 de euro din Camera de Tezaur a băncii, iar femeia ar fi cea care a pus focul pentru a şterge urmele, complicele acesteia fiind cercetat în stare de libertate.

În 30 noiembrie, pompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta sediului BCR Ploieşti. La acel moment toţi clienţii şi angajaţii băncii au fost evacuaţi, activitatea băncii fiind reluată după stingerea incendiului care a avut loc în subsolul sediului BCR de pe strada Văleni din municipiu.