www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BRD acorda credite detinatorilor de animale care primesc subventii de la APIA

Autor: Bancherul.ro
2011-12-14 15:55
BRD-Groupe Société Générale a semnat marti, 13 decembrie, o noua conventie tripartita cu APIA (Agentia de Plati si Intervenţie pentru Agricultura) si FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), in baza careia va acorda credite pentru finantarea capitalului de lucru al beneficiarilor platilor nationale directe complementare (PNDC) pentru sectorul zootehnic, pentru anul 2011, anunta banca intr-un comunicat.

Acest nou acord reprezinta o continuare a colaborarii avute cu APIA si in anii precedenti, BRD reconfirmand astfel statutul de partener al sectorului agricol.

In baza acestui acord, detinatorii de ovine, caprine si bovine vor putea beneficia de prefinantarea subventiilor ce urmeaza a fi primite de la APIA, in baza unei documentatii simplificate.

Sectorul agricol a reprezentat in ultimii ani o zona de mare interes pentru BRD. Pentru a veni in intampinarea fermierilor, banca a creat atat credite pentru nevoi curente (creditul pentru campania agricola, creditul in baza certificatelor de depozit „Primul Siloz”, credite de prefinantare a subventiilor APIA - SAPS / Axa II / Bunastarea animalelor / PNDC pentru suprafetele cultivate cu tutun), precum si creditele specifice de investitii (inclusiv cele acordate pentru sprijinul proiectelor cu co-finantare din fonduri europene).

BRD - Groupe Société Générale este o banca de referinta in sectorul privat din Romania, care detine o pondere importanta din totalul creditelor acordate in acest sector, atat pentru intreprinderile mici si mijlocii sau microintreprinderi, cat si pentru marile corporatii.

BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are 161.000 de angajaţi în toată lumea, pe trei activităţi - cheie:
- Retail banking, finanţări specializate şi asigurări
- Private Banking, Gestiune de active şi servicii pentru investitori
- Corporate & Investment Banking