Grupari de infractori specializati in fraudarea cardurilor bancare prin skimming, retinuti de politie |
Autor: Bancherul.ro 2011-12-14 14:24 |
|
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat, miercuri dimineaţa, 12 percheziţii domiciliare, în Bucureşti, Bacău şi Câmpulung, în vederea destructurării a două grupări formate din 13 persoane, specializate în fabricarea şi comercializarea de dispozitive de fraudare a cardurilor bancare (activităţi de skimming).
La sediul DIICOT din Bucureşti au fost aduse în vederea audierii 12 persoane, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cursul anului 2010, Rică Daniel Dăncuţă, Florinel Patrichi şi Gabriel Prisecaru au constituit un grup infracţional, la care au aderat şi alte persoane, în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale din fabricarea şi comercializarea de dispozitive de fraudare a mijloacelor de plată electronice, la preţul de 1500 de euro/bucata.
Ulterior, Florinel Patrichi a constituit o altă grupare, care a folosit componentele achiziţionate de la Rică Dăncuţă pentru fabricarea de echipamente de fraudare a mijloacelor de plată electronice şi pentru desfăşurarea de activităţi de skimming (montare de dispozitive de copiere a bandei magnetice a cardurilor) pe teritoriul mai multor state din Europa, în special în Italia.
Procurorii DIICOT au cooperat în această anchetă cu autorităţile judiciare din Italia, Suedia, Slovenia şi Olanda.
Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către DOS.
|
|