Recuperatorul de credite Kruk si-a majorat afacerile cu 183%, la peste 77 milioane lei |
Autor: Bancherul.ro 2011-12-13 18:06 |
|
KRUK International, companie de top a industriei de management al creanțelor din România și-a continuat dezvoltarea și în 2011, urmând același trend ascendent ca și compania mamă – KRUK SA, liderul pieței de profil din Polonia, anunta compania intr-un comunicat.
La nivelul Grupului KRUK valoarea sumelor colectate aferente portofoliilor cesionate a înregistrat o creștere cu 67% pe primele nouă luni ale anului 2011, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2010, de la circa 137 milioane RON, la 229,5 millioane RON. În aceeași perioadă, valoarea nominală a cazurilor transmise spre colectare a crescut cu 54%, de la 4,1 miliarde RON la 6,3 mld RON. Doar în primele 9 luni ale anului Grupul KRUK a investit aproape 100 milioane Euro în achiziția de portofolii de credite neperformante în România și Polonia.
Piața de colectare a creanțelor comerciale din România a suferit în 2011 impactul crizei financiare, mai ales în ceea ce privește evoluțiile sectorului bancar. Astfel, chiar și bancile medii și mici au decis să externalizeze cazuri de credite neperformante, nu doar să le vândă. O cauză posibilă a acestei evoluții poate fi creșterea valorii creditelor restante la nivelul de 21 miliarde RON în octombrie 2011, față de 16 mld. RON în octombrie 2010, în creștere cu aproape 34%. Conform celor mai recente date publicate de Banca Națională a României, valoarea totală a creditelor în sold s-a situat în octombrie 2011 la nivelul de 223 miliarde RON, față de 208 miliarde RON în octombrie 2010, în creștere cu 7%. În același timp, valoarea creditului acordat populației a fost de 104 miliarde RON în sold, în luna octombrie 2011, comparativ cu 101 miliarde RON la sfârșitul lui octombrie 2010.
Statisticile BNR ne prezintă comparativ la nivelul unui an calendaristic, valoarea provizioanelor bancare, care arată o creștere de 33%, de la 23 miliarde RON la sfârșitul lunii octombrie 2010 la 30,5 mld. RON la sfârșitul lunii octombrie 2011. Puterea financiară redusă a debitorilor în această perioadă de criză a generat în întreaga industrie de colectare a creanțelor, întârzieri în plata acestor credite. Anul 2011 a confirmat tendințele manifestate în 2010, de inversare a ponderii dintre portfoliile cesionate și cele externalizate.
“La nivelul anului 2011, piața de colectare a creanțelor s-a comportat conform așteptărilor noastre: tot mai multe bănci – inclusiv cele de talie medie și mică – au luat decizia vânzării de portofolii de creanțe, astfel că am asistat pe parcursul anului la o inversare a proporției între activitățile de cesiune de creanțe și cele de externalizare, în favoarea vânzării. Ca urmare a acestui fapt, investiţia Grupului KRUK în România la nivel consolidat a generat pe primele 3 trimestre ale anului 2011 o cifra de afaceri de peste 77 milioane de lei, în creştere cu 183% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.”, a spus Isabela Iacob (foto), Director General și Membru al Consiliului de Administrație al KRUK International.
Estimările specialiștilor Grupului KRUK pentru prima jumătate a anului 2011 au relevat faptul că băncile din România au continuat vânzarea de creanțe ale persoanelor fizice în valoare de aproximativ 1,45 miliarde RON. Astfel, se așteaptă ca și în 2011, piața de cesiune a creanțelor să se mențină la un nivel similar cu cel din 2010.
“În perioada ianuarie – septembrie 2011, Grupul KRUK a investit aproximativ 100 milioane Euro în achiziția de portofolii în Polonia și România. Aceste rezultate se bazează pe activitatea intensă de achiziție a peste 50% din piața portofoliilor cesionate din Polonia și România, în prima jumătate a acestui an”, a spus Piotr Krupa, președintele KRUK SA.
Ca răspuns la efectele crizei financiare, KRUK International și-a reînnoit oferta de aranjamente de plată prin prezentarea celor mai bune soluții de plată în rate convenabile. Obiectivul companiei este de a flexibiliza fluxul lichidităților, într-o conjunctură economică sensibilă, care a afectat atât companiile, cât și persoanele fizice. Grupul KRUK privește activitatea de colectare a creanțelor ca fiind un proces permanent de negociere și mediere, pe parcursul căruia se caută cea mai bună soluție pentru a încuraja abordarea responsabilă a plății datoriilor acumulate. Este de asemenea un proces menit să risipească atât grijile creditorilor, cât și pe cele ale debitorilor. KRUK International este prima companie de management al creanțelor din România care a desfășurat o campanie educațională și de comunicare Datoria Mea, în perioada septembrie-noiembrie 2011, care a avut ca scop prezentarea procesului de colectare a datoriilor acumulate în contextul relației dintre debitor și compania de colectare a creanțelor. Rezultatele campaniei sunt benefice atât pentru debitori, cât și pentru companiile de profil, dar și pentru sectorul financiar-bancar, reușind să prezinte publicului larg imaginea complexă a industriei de colectare creanțe.
În perioada iulie 2010 – iunie 2011, s-au încheiat peste 24.000 de aranjamente de plată, iar în perioada campaniei de comunicare implementate de KRUK International, alte 7.000 de aranjamente în valoare de 90 milioane RON au fost de asemenea încheiate. Statisticile companiei arată că valoarea medie a unei rate plătite de un debitor este de 313 RON.
Compania KRUK International este pregătită să răspundă condițiilor financiare dificile, prin încheierea de aranjamente de plată în rate convenabile cu debitorii, această soluție fiind câștigătoare atât pentru instituțiile de creditare, cât și pentru persoanele cu datorii care reușesc să-și achite datoriile și să se reintegreze în circuitul economic.
Despre KRUK International
Compania KRUK International S.R.L. a fost infiintata in anul 2007 de Grupul KRUK – liderul pietei de management al creantelor comerciale din Polonia. Compania este specializata in managementul integrat al creantelor, avand clienti atat din sectorul financiar, cat si companii. KRUK International a dezvoltat activitati de colectare a creantelor bancare ale companiilor de intermediere a creditelor, companiilor de asigurari si leasing, operatorilor de telefonie fixa si mobila, cat si ale companiilor de distributie a bunurilor de larg consum. Compania este de asemenea un jucator important pe piata achizitiei de portofolii de creante, in special de la banci.
|
|