www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Seful bancii Dexia acuza speculatorii financiari ca vor sa falimenteze obligatiunile guvernamentale ale zonei euro

Autor: Bancherul.ro
2011-11-26 09:26
Şeful grupului franco-belgian Dexia, Pierre Mariani, a acuzat vineri speculatorii financiari de folosirea unor metode necinstite pentru a forţa un faliment pe obligaţiunile guvernamentale în zona euro, practică pe care a comparat-o cu pirateria din secolul al XVII-lea.

Mariani a fost nevoit să ceară ajutorul guvernamental pentru Dexia, din cauza declinului puternic al portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale deţinute. Bancherul a criticat speculatorii, în cadrul unui seminar organizat la Bruxelles, afirmând că aceştia cumpără asigurări împotriva riscului de faliment, după care încearcă să-l producă.

"Suntem într-o situaţie în care oameni cu intenţii necinstite cumpără aceste asigurări, iar pe la spate finanţează piraţi care le permit să obţină foarte mulţi bani. Mecanismul este asemănător cu cel interzis de Anglia în secolul XVII, care permitea unor persoane să subscrie la asigurarea unui vas comercial, chiar dacă nu erau coproprietari, după care plăteau piraţi să scufunde nava", a spus Mariani.

Dexia depinde de împrumuturi pe termen scurt de la banca centrală până la finalizarea unui sistem de garanţii de către Franţa şi Belgia.

Confruntat cu pericolul falimentului, grupul franco-belgian a acceptat în octombrie naţionalizarea diviziei din Belgia. În acelaşi timp, Franţa, Belgia şi Luxemburg s-au angajat să asigure băncii garanţii în valoare de 90 de miliarde de euro, însă detaliile nu au fost încă stabilite.