www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Eximbank si CR Firenze Bank acorda credite preferentiale companiilor care investesc in domenii prioritare

Autor: Bancherul.ro
2008-06-16 12:29
Eximbank, Banca de Export – Import a României, acordă băncii CR Firenze o refinantare de 9,4 milioane lei pentru creditele destinate companiilor care investesc în domenii prioritare pentru economie, ca urmare a unei conventii încheiate între cele două părti, a anuntat Eximbank.

"În perioada ianuarie – mai 2008, un număr de 133 de proiecte de investitii, majoritatea adresate firmelor mici si mijlocii, au beneficiat de finantări în conditii mai avantajoase, prin intermediul conventiilor de refinantare încheiate de EximBank cu o serie de bănci românesti", a declarat presedintele Eximbank, Carmen Radu.

Refinantarea se face numai pentru creditele în lei si poate fi de cel mult 85% din valoarea finantării acordate de banca parteneră clientilor.

De asemenea, această posibilitate poate fi folosită numai pentru proiecte care vizează realizarea productiei sau a serviciilor de export, dezvoltarea infrastructurii, a utilitătilor de interes public, dezvoltarea regională, cercetarea sau dezvoltarea, protectia mediului înconjurător, ocuparea si formarea personalului, sustinerea si dezvoltarea IMM-urilor.

Banca CR Firenze a intrat pe piata din România în martie 2006, iar în prezent reteaua sa teritorială este formată din 11 sucursale în Bucuresti si nouă în restul tării (Craiova, Satu Mare, Constanta, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Arad, Timisoara, Brasov si Pitesti).