www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Profitul brut al UniCredit Tiriac Bank a scazut la 8 milioane euro in T3

Autor: Bancherul.ro
2011-11-15 00:09
UniCredit a inregistrat in Romania un profit brut de 33 milioane euro in primele trei trimestre ale acestui an, in scadere cu 45% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In trimestrul al treilea, profitul brut a fost de 8 milioane euro, cu 50% mai mic fata de anul precedent.

Soldul creditelor a fost majorat cu 140 milioane euro, la 3,28 miliarde euro, în creştere anuala cu peste 13%. Costul riscului a scăzut cu 54 de puncte de bază, la 337 de puncte.

Din cauza scăderii veniturilor, raportul cost/venit s-a deteriorat de la 42,3% în urmă cu un an, la peste 50% la sfârşitul lui septembrie 2011.

Costurile au crescut inclusiv ca urmare a deschiderii a şase unităţi, reţeaua teritorială ajungând la 252 de sucursale şi agenţii.