www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Senatul a aprobat trecerea Eximbank de la AVAS la Ministerul Finantelor

Autor: Bancherul.ro
2011-11-09 18:08
Senatul a aprobat, miercuri, trecerea actiunilor detinute de stat la EximBank din administrarea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului in cea a Ministerului Finantelor.

Senatorii au adoptat, cu amendamente, un proiect de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta 83/2011 privind stabilirea unor masuri referitoare la Banca de Export-Import a Romaniei - EximBank SA.

Potrivit unui amendament propus de senatorii Dan Radu Rusanu (PNL) si Toni Grebla (PSD), adoptat de Comisia pentru buget-finante si insusit de majoritatea senatorilor, din textul ordonantei a fost eliminata prevederea care stabilea ca ,,sumele reprezentand dividendele corespunzatoare actiunilor statului la Banca de Export-Import a Romaniei EximBank SA se vireaza la bugetul de stat in termen de cinci zile de la data repartizarii lor".

De asemenea, senatorii au stabilit ca profitul nerepartizat al bancii aferent perioadei 2008-2010 va fi repartizat in conditiile legii, eliminand din text mentiunea ca repartizarea se va face "sub forma de dividende".

In forma initiala, ordonanta prevedea ca ,,profitul nerepartizat al Societatii Comerciale Banca de Export-Import a Romaniei EximBank SA aferent anilor 2008, 2009 si 2010 se repartizeaza sub forma de dividende, in conditiile legii".

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta 83/2011 a fost aprobat cu 64 de voturi ,,pentru", 29 de voturi ,,impotriva" si trei abtineri.

Actul normativ a fost dezbatut de Senat in calitate de prima Camera sesizata.

n şedinţa specială din 29 septembrie, Guvernul a decis ca acţiunile deţinute de stat la EximBank să fie trecute din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în portofoliul Ministerului Finanţelor, iar profitul nerepartizat aferent ultimilor trei ani să fie vărsat ca dividende la bugetul de stat.

Sumele reprezentând dividendele corespunzătoare acţiunilor statului la Banca de Export-Import a României-EximBank vor fi virate la bugetul de stat în termen de cinci zile de la data repartizării lor, se arăta în ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern.

Ordonanţa era justificată de Executiv prin prelungirea efectelor crizei economice financiare la nivel european şi mondial şi "imperativul" creşterii veniturilor la bugetul de stat.

Un alt argument invocat de Guvern în favoarea adoptării ordonanţei era că neavizarea acestei măsuri ar afecta grav programul investiţional şi obiectivele privind crearea de noi locuri de muncă, parte a strategiei de continuare a creşterii economice a României în perspectiva următorilor ani.

EximBank a avut in primul semestru un profit brut de aproximativ 45 milioane lei (peste 10 milioane de euro), cu 80% peste cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.

Anul trecut, profitul net al EximBank a crescut cu circa 60%, la 75 milioane de lei, ceea ce plaseaza banca in topul primelor zece institutii de credit profitabile din Romania, in contextul in care activele au avansat cu aproape 5%, la 3,5 miliarde de lei.

Statul controleaza banca cu 95,37% din titluri, administrate pana in prezent de AVAS.

EximBank este o institutie bancara specializata al carei portofoliu de produse este axat pe trei directii de actiune, respectiv finantare, garantare si asigurare.