www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Isarescu: Inflatia va ajunge la 2% in martie 2012, mai mica decat in Uniunea Europeana

Autor: Bancherul.ro
2011-11-07 18:43
"Spunem două lucruri, până spre primăvara anului viitor va continua căderea preţurilor, a IPC, pentru că efectul de bază continuă. S-ar putea ca prin martie să fie în jur de 2% sau chiar mai puţin, apoi tot efectul de bază ne va împinge mai în sus spre vară. Nu vedem în vară scăderi de preţuri alimentare, ne menţinem conservatori. Avem amplitudini extrem de mari în acestă perioadă, de 2%. Pentru că în această perioadă am avut o scădere medie de 0,2%, efectul de bază va duce inflaţia de la 2%, sub 2%, spre 3,5-3,6% în toamnă. S-ar putea să avem în primăvară o rată a inflaţiei sub media UE", a afirmat Isărescu.

In ceea ce priveste cresterea economica prognozata pentru anul viitor, Isarescu a spus ca scenariul de bază în proiecţia inflaţiei pentru anul viitor ia în calcul o rată de creştere economică " în jur 2 şi ceva" la sută.