www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNP Paribas: BNR ar putea lasa cursul la 4,5 lei/euro in 2012

Autor: Bancherul.ro
2011-11-03 16:50
BNP Paribas apreciaza intr-un raport ca BNR, care a redus ieri in mod surprinzator dobanda la 6%, ar putea relaxa in continuare politica monetara si sa lase in acelasi timp leul să se deprecieze mai mult, pentru a stimua exporturile si cresterera economica.

BNR ar putea reduce dobanda la 5,75% in ianuarie si ar putea lasa cursul sa ajunga la 4,50 lei pentru un euro, pe parcursul următoarelor sase luni, considera analistii bancii franceze.

Leul s-a depreciat cu 5,8% faţă de euro în ultimele şase luni.

Economistul sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, considera ca leul se va tranzactiona la finalul acestui an in jurul a 4,30 lei pentru un euro, insa in martie 2012 se va devaloriza pana la 4,35 lei/euro, nivel ce se va mentine pana la finalul lunii iunie a anului viitor.

Economistul BCR Eugen Sinca apreciaza ca decizia BNR de a reduce dobanda cu 0,25 puncte, la 6%, o decizie care a contrazis asteptarile majoritatii analistilor bancari, reprezinta inceputul unui ciclu de relaxare a politicii monetare.

El prognozeaza astfel o rata-cheie de 5,5% în martie 2012.