www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Treichl, Erste Bank: Rezultatele BCR sunt dezamagitoare. Vom lua masuri. Suntem intr-o pozitie mai buna decat alte banci

Autor: Bancherul.ro
2011-10-30 23:58
Sunt sase tari unde avem operatiuni importante, iar in 4 dintre ele, Austria, Cehia, Slovacia si Croatia au inregistrat rezultate operationale bune si o imbunatatire in privinta costului riscului, dar in 2 tari avem probleme: Romania si Ungaria, a declarat directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl (foto), cu ocazia prezentarii rezultatelor grupului din trimestrul trei.

Treichl: “In Romania costul riscului nu a scazut, inca ne confruntam cu o situatie dificila, mai ales in segmentul IMM-urilor si a microintreprinderilor, in timp ce riscul in retail s-a imbunatatit.

Rezultatul general obtinut de BCR in Romania este dezamagitor, dar tot suntem ferm convinsi ca situatia se va schimba, spre deosebire de Ungaria, unde nu ne asteptam ca situatia sa se imbunatateasca anul viitor, din cauza masurilor luate de guvernul din respectiva tara.

Problemele din Romania sunt cele ale economiei in general, dar avem si probleme interne, astfel ca vom lua masuri pentru a le rezolva, am demonstrat si intrecut acest lucru. Ca banca, suntem bine pozitionati pentru a profita de revenirea economica din tara si regiune.

Credem ca situatia din Romania se va imbunatati, nu vedem o inrautatire dramatica a situatiei. Vedem o multime de semnale din partea guvernului, care ia masuri de imbunatatire a infrastructurii, a cresterii ratei de absorbtie a fondurilor europene, in care suntem puternic implicati si ca urmare vom vedea o crestere a finantarilor atrase. Credem ca in principiu tara se indreapta catre o directie corecta, desi prognoza de crestere economica trebuie revizuita in jos putin, suntem increzatori.”

Treichl: Exporturile trebuie sa se indrepte spre est

In ceea ce priveste perspectivele economice ale tarilor in care activeaza Erste, chiar daca sunt evolutii destul de diferite de la tara la alta, cum este cazul Romaniei in comparatie cu Cehia, exista cateva tendinte comune, considera Treichl.

“In primul rand, dincolo de ceea ce se stie deja, ca ponderea activelor bancare in PIB-ul acestor tari (gradul de bancarizare n.r.) este redus, daca ne uitam la structura economiilor acestor tari, desi se spune ca acestea sunt legate de tarile vestice, pentru ca o mare parte din exporturi merg in tarile vestice, aceasta nu este imaginea corecta in ansamblu. Pentru ca exporturile merg in principal intr-o tara, Germania, in plus, merg catre sectorul economiei germane care produce la randul sau exporturi si care continua sa creasca. Totusi, succesul tarilor din est consta in extinderea si diversificarea pietelor de export, fie ca este vorba de Cehia, Romania, Slovacia, pentru ca nu vor mai putea să mearga spre vest, asa incat vor fi nevoite sa meraga spre est.

In al doilea rand, indiferent ce se intampla, si de aceea sunt atat de suparat pe situatia din Ungaria, evenimentele negative din aceasta tara afecteaza si alte tari, pentru ca exista temerea ca ceea ce se intampla aici, ca de exemplu taxa pe banci, se poate intampla si in alta tara.
Dar in principiu, daca ne uitam la toate celelalte tari, Polonia, Cehia, Slovacia, inclusiv Romania, sunt tari cu un mediu economic substantial mai bun decat aproape orice tara din vestul Europei, poate cu exceptia Macedoniei sau Irlandei.”

Treichl, ambasadorul nostru

Pana la urma, suntem reprezentantii acestor tari, de ele depinde viitorul bancii, a spus Treichl. El a explicat asadar destul de inflacarat avantajele tarilor din zona noastra: “E foarte evident, trebuie doar sa te uiti la aspectele macro: taxele sunt mici, forta de munca e ieftina, infrastructura e mai buna decat in urma cu cativa ani, nici o tara nu trebuie sa plateasca la bugetul UE, cu exceptia Cehiei, toate celelalte primesc fonduri, datoria publica e substantial mai mica, deficitele sunt substantial mai mici, toate acestea ma fac sa ma simt destul de confortabil.”

Treichl: Romania nu poate sa se bazeze doar pe resursele locale

Treichl: “Daca ne uitam la regiune in acest moment, ceea ce e valabil pentru banca e valabil si pentru tara. Tarile care au avut un raport credite/depozite echilibrat din perspectiva macroeconomica se descurca destul de bine, pe cand celelalte au probleme, este valabil atat in tarile din vest cat si din estul Europei.

Exista doua optiuni: fie finantezi cresterea suplimentara prin depozite locale, ceea ce ar limita potentialul de crestere al tarii la lichiditatile de care aceasta dispune. Alta optiune ar fi ca banca centrala sa furnizeze mai multa lichiditate, pentru dezvoltarea unei piete de finantare in moneda locala. Aceasta va face finantarea mai scumpa, dar pe de alta parte o va face independenta (de resursele externe) ceea ce este in acelasi timp o necesitate, ceea ce se intampla si in Cehia.

Pe de alta parte, nici nu trebuie sa ne gandim ca tarile subfinantate sunt rele iar cele suprafinantate stau bine. Trebuie gasit un echilibru. Un raport credite/depozite de 160% la nivel de tara nu este bun, dar trebuie sa te gandesti ca nici un raport de 60% nu este bun pentru ca guvernul si banca centrala locala spun ca titlurile mele sunt singurele instrumente in care poti investi fara risc. Si sunt singurii care spun ca titlurile lor sunt fara risc, nici o alta tara nu pare a mai gandi la fel. E o problema la care trebuie sa ne gandim si guvernele trebuie sa se gandeasca.

Un alt exemplu: daca dezvoltam foarte rapid un raport credite/depozite balansat in Romania iar deodata tara incepe sa absoarba foarte repede fondurile europene iar infrastructura are nevoie de finantari care sa sutina fonduri importante, de 20-25 de miliarde de euro, le poti finanta cu dpozite interne? Nu. Deci sunt exceptii pe care trebuie sa le faci. Trebuie sa gasesti alternative de a finanta economia si trebuie sa o faci cu finantare externa in euro. De aceea cred ca vom asista la o foarte interesanta evolutie in urmatorii ani.”

Wimmer: Avem o situatie mai buna decat alte banci in Romania

Manfred Wimmer a tinut, la randul sau, sa prezinte avantajele competitive pe care le are Erste Bank in regiune: “In primul rand, in Romania si alte tari, un grup important de competitori ai nostri au fost bancile grecesti, dar acum e destul de evident ca acestea nu mai au niciun motiv sa fie agresive in urmatorii ani. In consecinta, exista o redistributie progresiva a cotelor de piata, proces care a inceput deja.

In al doilea rand, cred ca in perspectiva noilor cerinte de capital stabilite de EBA (European Banking Authority), majoritatea marilor nostri competitori trebuie sa acopere goluri mult mai mari de capital, astfel incat presiunea lor in ceea ce priveste dezintermedierea (deleveraging), reducerea activelor si in procesul de a fi mult mai selectivi fata de noile active este mult mai severa decat in cazul nostru”.