www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



CFA Romania decerneaza titlurile Chartered Financial Analyst

Autor: Bancherul.ro
2011-10-26 11:20
CFA România, asociatia profesionala a analistilor financiari, organizeaza ceremonia de decernare a titlurilor Chartered Financial Analyst, titlul CFA fiind unul dintre cele mai prestigioase din lume, in randul profesionistilor din domeniul financiar.

CFA România a decis să își extindă metodele prin care participă la creșterea calității discursului economic în România și a legăturii acestuia cu practica economică prin acordarea unor premii care urmăresc să incurajeze in România cercetarea in domeniul economic prin recunoasterea competenței si să contribuie la crearea de repere in peisajul cercetării economice românesti, anunta asociatia intr-un comunicat.

In acest sens s-a hotarat premierea celor mai bune lucrări elaborate în următoarele trei domenii:
1. macroeconomie
2. finante/investitii
3. contributii media din domeniul economic si financiar

CFA Romania si-a asumat rolul dificil de selectare si analiza a lucrarilor de cercetare de calitate, rol care a presupus si va implica si in continuare un efort constant din partea asociatiei.

Comitetul de evaluare a fost format din membri ai CFA România. Propunerile pentru cele mai bune lucrari si articole au venit dinspre membri ai CFA România si au fost evaluate de catre o comisie a CFA România.

Competitia a fost deschisa oricarui participant, fara restrictii și a cuprins perioada iulie 2010-august 2011.

Criteriile de baza dupa care s-a făcut și se va face și de acum înainte evaluarea se referă la originalitate, creativitate, impact, cresterea reputatiei si vizibilitatii institutiei de afiliere, avans in domeniul de cunoastere economic, relevanta pentru piata din România, utilitate academica si practica, multidisciplinaritate, concizie si claritate, argumente statistice si econometrice, responsabilitate sociala, progres in intelegerea si formarea unei opinii informate de catre public.

Premiile au fost acordate pe baza analizei in cadrul unei comisii de evaluare (dr. Nicolaie Alexandru-Chidesciuc (foto), CFA, presedinte al comisiei; dr. Adrian Codirlasu, CFA; Dorin Badea, CFA; dr. Adrian T. Mitroi, CFA; dr. Mugur Popescu, CFA; Dragos Cabat, CFA) care a analizat lucrarile.

Recenzorii au intocmit referate prin care se motiveaza sprijinul acordat fiecarei lucrari in vederea decernarii premiului. Fiecare lucrare a fost evaluata de cel putin doua persoane. O parte din membrii Comitetului Director al CFA România sunt membrii activi ai comunitatii academice de referinta pe care o reprezinta ASE (cadre didactice asociate la programele de Master DOFIN, DAFI si MBA Româno-Canadian).

Ceremonia de acordare a premiilor se va desfasura in data de 3 Noiembrie 2011, ora 18, in sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice.

La ceremonie vor participa invitati speciali din comunitatea profesionala, academica dar si din partea altor institutii de referinta.

Suntem onorati ca dl. Guvernator al BNR, Mugur Isarescu a acceptat cu interes participarea la acest eveniment. De asemenea, sunt invitati sa participe la ceremonie si alte personalitati din domeniul economic, mass media, cat si membrii asociatiei CFA România.

De asemenea, sunt invitati profesorii si studentii interesati de acest eveniment, in limita locurilor disponibile. In spiritul unei bune colaborari intre CFA România si Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice - Bucuresti, sunt invitati sa participe si masteranzi, doctoranzi si profesori din cadrul Facultatii si Academiei.

Presedinte, Dr. Adrian Codirlasu, CFA
Secretar General, Dr. Adrian Mitroi, CFA
Presedinte comise de evaluare, Dr. Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, CFA