www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Firmele au mutat 3 miliarde lei din bancile romanesti in bancile straine

Autor: Bancherul.ro
2011-10-23 23:50
Firmele romanesti care aveau in conturile bancilor sume mai mari de 100.000 de euro, plafonul maxim garantat de stat in cazul falimentului oricarei banci, au mutat in conturile sucursalelor bancilor straine prezente in Romania nu mai putin de 3 miliarde de lei pe parcursul trimestrului trei, in crestere cu 50% fata de trimestrul anterior.

Asta in timp ce depozitele la bancile romanesti au crescut cu doar 0,9% in trei luni, fiind impulsionate in special de economiile populatiei, in valoare de peste un miliard de lei, conform ultimelor date ale Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB), instituatia prin care sunt garantate toate conturile bancare ale populatiei si firmelor cu valori de pana la echivalentul a 100.000 de euro.

Fenomentul ar putea fi determinat de faptul ca unele banci straine garanteaza sume mai mari decat plafonul stabilit in Romania, in concordanta cu normele europene, plafon majorat abia de la inceputul acestui an de la 50.000 de euro, la presiunile autoritatilor europene, pentru ca BNR considera ca masura nu ar fi fost necesara.

E important de notat si faptul ca peste 70% din depozitele persoanelor fizice si ale populatiei sunt concentrate la cinci banci.

Conform topului Bancherul.ro, primele cinci banci care detin cele mai multe depozite bancare sunt si cele mai mari banci romanesti, respectiv BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank si CEC Bank.

Mai exact, conform datelor FGDB, 71,66% din totalul valorii depozitelor garantate (cu valori de pana la 100.000 de euro) ale populatiei este concentrat la cinci din cele 33 de institutii de credit participante la Fond. De asemenea, 71,96% din totalul valorii depozitelor garantate ale firmelor este concentrat la cinci institutii de credit participante la Fond.

Valoarea depozitelor in banci romanesti: 274 miliarde lei, din care 138 miliarde sunt garantate

La finele celui de-al treilea trimestru al anului 2011, depozitele la institutiile de credit participante la Fond însumau 274,8 miliarde lei, reprezentând o crestere în termeni nominali de 0,9% fată de 30 iunie 2011 (+1,8% în termeni reali), ritmul de crestere fiind mai redus decat in trimestrul precedent.

Valoarea totală a depozitelor garantate a fost de 138,3 miliarde lei, 79,4% din aceasta reprezentând suma acoperită efectiv de Fond la toate institutiile de credit participante. Fondul acoperă integral, în conditiile legii, depozitele garantate ale căror valori sunt sub plafonul de garantare (71,2% din valoarea totală a depozitelor garantate la 30 septembrie 2011), pentru depozitele mai mari decât plafonul de garantare compensatia fiind limitată la acesta.

Romanii au mutat valuta de 3 miliarde de lei din bancile romanesti in bancile straine

Pe de alta parte, valoarea depozitelor pe ansamblul sistemului bancar din România (41 de institutii de credit, din care 33 de institutii de credit persoane juridice române, participante la Fond, si 8 sucursale ale institutiilor de credit din alte state membre, participante la schemele de garantare a depozitelor din tările de origine) se ridica la 298,5 miliarde lei, în crestere cu 1,9% fată de 30 iunie 2011.

Cele mai mari contributii la dinamica pozitivă din trimestrul III 2011 a valorii totale a depozitelor din sistemul bancar le-au avut depozitele persoanelor fizice la institutiile de credit participante la Fond (+1 punct procentual) si depozitele persoanelor juridice la sucursalele din România ale institutiilor de credit cu sediul în alte state membre (+0,9 puncte procentuale).

Pe monede de denominare, se remarcă aportul semnificativ al sumelor în valută plasate la sucursalele băncilor străine din România de către persoanele juridice care au constituit depozite de valori mai mari de 100.000 euro (modificare absolută de +2,8 echivalent miliarde lei în trimestrul III 2011). Contributia determinantă la creșterea depozitelor în valută a apartinut depozitelor de valori mari (peste 100.000 euro) ale persoanelor juridice la sucursalele băncilor străine din România (variatie trimestrială de +49,1%).

Cel mai mare aport la sporul valorii depozitelor în valută l-a avut cresterea sumelor plasate la sucursalele băncilor străine din România cu circa 3 miliarde lei, în timp ce la institutiile de credit participante la Fond majorarea a fost cu 1 miliard lei.

FGDB noteaza ca incetinirea ritmului de crestere a depozitelor la bancile romanesti fată de trimestrul precedent, însotită de o dinamică accelerată a depozitelor la sucursalele băncilor străine din România (variatie trimestrială de +16,1% în termeni nominali, respectiv +17,2% în termeni reali), a condus la o reducere a ponderii detinute de valoarea totală a depozitelor la institutiile de credit participante la Fond în valoarea totală a depozitelor pe ansamblul sistemului bancar, care a ajuns la 92,1% (-0,9 puncte procentuale comparativ cu 30 iunie 2011).