www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bursele din lume ating noi recorduri de scadere din cauza crizei din Grecia. Dexia sub presiune

Autor: Bancherul.ro
2011-10-04 12:07
Bursele mondiale inregistreaza noi recorduri de scadere ale ultimelor 18 luni, in timp ce dolarul se apreciaza la cel mai inalt nivel al ultimelor noua luni din cauza ingrijorarilor ca Grecia nu va putea evita falimentul, ceea ce ar putea declansa o mare criza bancara in Europa si ar accelera scaderea economiei globale, transmit agentiile de presa internationale.

Într-o întâlnire în Luxemburg, miniştrii de finanţe din zona euro au declarat că revizuiesc dimensiunea de implicare a sectorului privat în cadrul celui de-al doilea pachet de ajutor pentru Grecia, o mutare care ameninţă să grăbească falimentul, apreciaza Reuters.

De asemenea, miniştrii au convenit că Grecia ar putea aştepta până la jumătatea lunii noiembrie pentru următoarea tranşă de împrumut din programul de ajutoare de urgenţă, ceea ce pune presiuni suplimentare asupra Atenei pentru a rezolva problemele legate de datoriile sale.

În timp ce multa lume se aşteaptă ca Grecia sa falimenteze la un moment dat, impactul asupra unui sector bancar deja fragil nu este constientizat pe deplin.

Actiunile bancii franco-belgiene Dexia au scăzut astazi cu nu mai putin de 31%, dupa scaderea de 10% de luni, pe fondul cresterii ingrijorarilor privind expunerea sa puternica pe Grecia.

Vedem acum ca investitorii incep sa evita bancile, iar prima este Dexia este cea mai slaba", a spus Justin Urquhart Stewart, director la Seven Investment Management, citat de Reuters.

"Politicienii trebuie să ajute aceste banci - fie ca e vorba de sprijin de stat sau naţionalizare, sistemul financiar trebuie mentinut in functiune altfel vom ajunge la o altă criză de creditare."

Dexia a promis să-si restructureze bilanţul după ce Moody's a plasat grupul in revizuire pentru o posibila retrogradare, avertizand cu privire la lichiditatea bancii.

Potrivit unui ziar belgian, Dexia ar putea fi divizată in doua entitati, una cu active bune si alta cu cele rele, iar cele bune sa fie vândute până la sfârşitul anului 2011.