www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bank Leumi isi anunta clientii companii prin SMS despre toate operatiunile derulate prin contul curent

Autor: Bancherul.ro
2011-10-03 15:40
Bank Leumi România le oferă clienţilor companii posibilitatea de a afla în timp real, prin alerte SMS pe telefonul mobil, informaţii despre toate operaţiunile derulate pe contul curent, inclusiv introducerea la plată a cecurilor şi a biletelor la ordin, anunta banca intr-un comunicat.

„Condiţiile în permanentă schimbare de pe pieţele financiare determină consumatorii să vrea să îşi sporească nivelul de control asupra disponibilităţilor băneşti iar tehnologia este o resursă care ne permite să le creştem gradul de confort. Etapa pe care am dezvoltat-o acum se adresează în special companiilor, permiţându-le să îşi gestioneze mai bine lichidităţile”, a spus Dan Negrău (foto), Vicepreşedinte Executiv Bank Leumi România.

Lansat iniţial în 2009, serviciul “SMS Alert” a primit recent noi funcţionalităţi, astfel că acum cuprinde alerte pentru toate operaţiunile pe contul curent, contul de card, depozite,credite şi curs valutar, atât pentru clienţii persoane juridice, cât şi persoane fizice.

Current Account Alert avertizează printr-un mesaj trimis în momentul realizării operaţiilor asupra fiecărei plăţi/încasări făcute pe contul curent, dar şi asupra soldului disponibil. Începând din septembrie, clienţii primesc şi avertizări privind introducerea la plată a cecurilor şi biletelor la ordin.

Noile avertizări sunt deosebit de utile pentru clienţi, permiţându-le să îşi asigure disponibilităţi în contul curent pentru efectuarea tuturor plătilor scadente. Astfel, companiile pot evita riscul de a nu îşi onora la timp obligaţiile, ceea ce ar implica înscrierea în listele Centralei Incidentelor de Plăţi. Costul pentru Current Account Alert este de 0.14 eur / mesaj.

Credit Alert informează gratuit asupra datei de expirare a facilităţilor de credit sau a datelor de scadenţă ale creditelor, print-un SMS trimis clientului cu 3 zile înaintea datei de scadenţă, diminuând semnificativ riscul de a înregistra restanţe şi evitând apariţia penalităţilor de întârziere.

Card Alert trimite un mesaj imediat după efectuarea oricărei tranzacţii din contul de card, specificând suma ce a fost plătită/retrasă, soldul contului şi locaţia unde a fost efectuată operaţiunea. În acest fel, clientul are control total asupra situaţiei contului, a tranzacţiilor efectuate cu cardul secundar şi poate evita fraudele sau tranzacţiile dublate la ATM. Abonamentul lunar pentru Card Alert este de 3 EUR pentru Persoane juridice şi 1 EUR pentru persoane fizice, indiferent de numărul mesajelor recepţionate.

Deposit Alert avertizează asupra datei de scadenţă a depozitelor ajunse la maturitate, trimiţând alertele cu 3 zile înaintea acestei date. Astfel, clienţii vor avea suficient timp să se informeze asupra condiţiilor pieţei, pentru a putea lua cele mai bune decizii în privinţa disponibilităţilor băneşti. Costul pentru Deposit Alert este de 0.14 eur / mesaj.
FX Alert informează asupra cursurilor valutare comunicate de BNR pentru principalele valute: EUR, USD şi GBP. Mesajul va fi transmis în fiecare zi bancară, imediat după afişarea cursului de către BNR. Costul pentru FX Alert este de 0.07 eur / mesaj.

Mai multe informaţii despre serviciul Leumi SMS Alert găsiţi pe siteul băncii www.leumi.ro

Bank Leumi România este subsidiară a Bank Leumi le-Israel, liderul sectorului bancar israelian. Infiinţată în 1902 la Londra, Bank Leumi le-Israel are în prezent o reţea internaţională de 328 de sucursale şi reprezentanţe în cele mai importante centre economico-financiare ale lumii. În România, Bank Leumi este prezentă din anul 2006, având o reţea de 30 de unităţi.