www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Rothensteiner, presedintele Raiffeisen Zentralbank (RZB), critica autoritatile maghiare pentru masurile de protectie a clientilor bancilor

Autor: Bancherul.ro
2011-09-27 07:51
Walter Rothensteiner, presedintele Raiffeisen Zentralbank (RZB), considera drept o greseala grava decizia parlamentului din Ungaria, de a permite debitorilor care s-au imprumutat in valuta straina sa-si ramburseze datoriile la un curs de schimb mult mai mic decat cel din prezent, in timp ce bancile vor fi obligate sa suporte toate costurile de conversie.

Rothensteiner a declarat, citat de cotidianul austriac Wirtschaftsblatt, ca masura va cauza, pe termen mediu, daune serioase in Ungaria.

Acesta a mai spus ca in ciuda taxarii masive a sistemului bancar maghiar si a adoptarii unui curs de schimb fix pentru persoanele care s-au imprumutat in valuta, Raiffeisen nu se va retrage din Ungaria.

„Noi nu extindem in anumite state, ca apoi, la primul semn de adversitate, sa ne retragem de acolo”, a explicat Rothensteiner. El nu a oferit o estimare cu primire la cat de mari vor pierderile pentru Raiffeisen in urma deciziei parlamentului de la Budapesta.

Johann Strobl, seful departamentului de risc de la RZB si RBI, se asteapta ca un stoc de credite de 1,5 miliarde euro – 1,6 miliarde euro din portofoliul Raiffeisen sa fie afectate de ultimele masuri din Ungaria.

Walter Rothensteiner a declarat ca este greu de evaluat cati debitori vor utiliza optiunea de curs de schimb fix, dar considera ca autoritatile au facut „o greseala foarte grava”.

Guvernul austriac a incercat sa discute cu oficialii de la Budapesta despre riscurile adoptarii proiectului de lege, insa partea maghiara nu a fost interesata de acest subiect. Bancherii au adaugat ca cel putin nu exista inca niciun semn ca Polonia sau Romania ar lua in considerare niste masuri similare.