www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Promotie: Dobanda 0 in prima luna la cumparaturile cu cardul de credit Bancpost

Autor: Bancherul.ro
2011-09-05 10:43
Pentru toate cumpărăturile efectuate în luna septembrie cu cardurile de credit emise de Bancpost, dobânda este 0% în prima lună. Promoția se aplică tuturor posesorilor de carduri de credit American Express® și VISA. Pentru a beneficia de promoție, clienţii trebuie doar să își achite cumpărăturile cu cardul de credit la oricare dintre comercianții acceptanți între 1 și 30 septembrie, anunta banca intr-un comunicat.

Prin această promoție, Bancpost vine în primul rând în sprijinul familiilor cu copii școlari, pentru care luna septembrie înseamnă întotdeauna un pachet de cheltuieli suplimentare. Bancpost le spune astfel BRAVO clienţilor care doresc să ofere tot ce-i mai bun familiilor lor şi le susţine efortul financiar prin anularea dobânzii la cumpărăturile achitate cu cardul de credit luna aceasta. Promoția se aplică în cazul plăților cu cardul direct la comercianți sau online însă nu şi în cazul retragerilor de numerar de la ATM.

Cardurile de credit American Express® Green și Gold sunt emise în România exclusiv de Bancpost şi sunt adresate persoanelor fizice cu vârsta cuprinsă între 23 și 65 de ani cu venituri nete începând de la 700 de lei. Cardurile oferă avantaje imediate la cumpărături prin reduceri exclusive acordate în peste 350 de locații comerciale prin programul American Express® Selects, un pachet de asigurări pentru protecția cumpărăturilor și pentru călătorii și o perioadă de grație de până la 55 de zile fără dobândă la cumpărături.

Cardurile de credit VISA emise de Bancpost (Electron, Clasic, Gold) sunt carduri în lei, destinate persoanelor fizice și pot fi folosite atât pe teritoriul țării cât și în străinătate, pentru retrageri de numerar, plăți la comercianți sau pentru cumpărături on-line. Cardurile de credit VISA de la Bancpost au o perioadă de grație de până la 55 de zile pentru tranzacțiile efectuate la comercianți și comision 0% la plata cu cardul.
Mai multe detalii despre cardurile de credit emise de Bancpost pe www.bancpost.ro .