www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



UniCredit Consumer Financing va acorda credite in magazinele OBI

Autor: Bancherul.ro
2011-08-24 16:06
"UniCredit Consumer Financing", parte a "UniCredit Grup", specializată în furnizarea de soluţii de creditare pentru întreaga familie, a decis, la sfârşitul lunii iulie 2011, înfiinţarea a şapte noi puncte de lucru în magazine do-it-yourself (DIY) semnate OBI, relateaza presa.

Două dintre magazinele reţelei OBI se află în Bucureşti, în zonele Berceni şi Pallady, iar restul sunt amplasate în Oradea, Ploieşti, Arad, Piteşti şi Sibiu.

Grupul UniCredit este prezent în 23 de ţări, având 9.000 de sucursale, peste 40 de milioane de clienţi şi aproximativ 176.000 de angajaţi.

OBI deţine, în prezent, mai mult de 500 de magazine, dintre care peste 300 în Germania şi peste 170 în 10 ţări din centrul şi estul Europei. Primul magazin OBI a fost deschis în România în 20 noiembrie 2008, la Oradea.