www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Roubini: Karl Marx avea dreptate, capitalismul se poate autodistruge

Autor: Bancherul.ro
2011-08-15 19:05
Profetul crizei din 2008, economistul Nouriel Roubini, crede că şansele de a ne confrunta cu o revenire a recesiunii sunt de peste 50%, iar următoarele două-trei luni vor fi hotărâtoare pentru direcţia pe care o va lua economia mondială.

În prezent, economia este afectată de reducerea consumului, în special din cauza reticenţei firmelor de a face noi angajări şi investiţii care să dea un imbold economiei, şi aproape că nu se poate face nimic pentru a îmbunătăţi situaţia, spune economistul Nouriel Roubini, într-un interviu acordat Wall Street Journal.

" Pentru a rezolva problema datoriilor mari trebuie să cheltuieşti mai puţin atât în sistemul public, cât şi în cel privat, să economiseşti mai mult, să reduci orele suplimentare. De asemenea, pentru a evita a doua recesiune, este nevoie de politici bancare mai relaxate" , spune Roubini.

"Există prea multe datorii, şi în mediului privat şi în cel guvernamental. Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, printr-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini. Dar, dacă nu reporneşte consumul populaţiei şi firmelor, atunci rişti să rămâi în recesiune".

"Afacerile nu ajută economia, pentru că există riscuri. Nu investesc pentru că există exces de capacitate, nu angajează pentru că nu există suficientă cerere, suficient consum final. Iată şi paradoxul. Dacă nu angajezi muncitori, nu există suficiente venituri ale muncitorilor, nu există suficientă încredere a consumatorilor, nu există suficient consum, nu există suficientă cerere finală", susţine Roubini.