www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Italia adopta masuri de austeritate cruciale pentru zona euro

Autor: Bancherul.ro
2011-08-15 18:26
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a salutat în cursul unei convorbiri cu premierul italian, Silvio Berlusconi, măsurile de austeritate adoptate de guvernul de la Roma, pe care le-a considerat 'cruciale' pentru ansamblul zonei euro, semnalează duminică AFP.

'Am subliniat că aceste măsuri adoptate sunt capitale nu numai pentru Italia, ci şi pentru zona euro în ansamblul ei', a declarat Herman Van Rompuy într-un comunicat publicat după o convorbire telefonică, sâmbătă seară, cu şeful guvernului italian.

Măsurile financiare adoptate de Roma sunt 'oportune şi riguroase', a apreciat oficialul UE.

Silvio Berlusconi a mai avut, sâmbătă, convorbiri cu cancelarul german, Angela Merkel, şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, care şi-au exprimat 'aprecierea' cu privire la aceste măsuri.

Noul plan de austeritate prevede economii în valoare de 45,5 miliarde euro pe doi ani, în speranţa de a pune capăt atacurilor speculative împotriva Italiei, în contextul crizei datoriilor din zona euro.